VLĂDÍCĂ, vlădici, s. m. 1. Episcop. 2. (Înv.) Stăpânitor, domn, principe. – Din sl. vladika.

VLĂDÍCĂ, vlădici, s. m. 1. Episcop. 2. (Înv.) Stăpânitor, domn, principe. – Din sl. vladika.

VLĂDÍC s. m. v. vlădică.

VLĂDÍCĂ, vlădici, s. m. Episcop. Pe vlădica Narcis mi-l închipuiam alb, c-o barbă mare, înalt, liniștit, trist. SADOVEANU, O. VII 201. De sila cui Să-mi placă tot ce-i place lui? Așa om nici vlădica nu-i, Și nu-i nici împăratul. COȘBUC, P. I 119. Și dascăli, și popi, și vlădici... se adunau la hramul bisericii din Humulești. CREANGĂ, A. 11. ◊ Expr. De la vlădică pînă la opincă v. opincă. ♦ (învechit) Stăpînitor, domn, principe. – Variantă: vlădíc (COȘBUC, P. II 279) s. m.

vlădícă (înv.) s. m., g.-d. art. vlădícăi/vlădícii/vlădíchii; pl. vlădíci

vlădícă s. m., g.-d. art. vlădícii/vlădíchii/vlădícăi; pl. vlădíci

VLĂDÍCĂ s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, episcop, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.

VLĂDÍCĂ ~ci m. 1) înv. Persoană care domină; domnitor. 2) Episcop ortodox; arhiereu. [G.-D. vlădicii] /<sl. vladyka

vlădică m. episcop ortodox, arhiereu; dela vlădică până la opincă (locuțiune proverbială), dela rangul cel mai înalt până la cel mai de jos din ierarhia socială a trecutului. [Rus. VLADYKA, Domn (titlu onorific dat episcopilor)].

vlădícă m., pl. ĭ (vsl. vladyka, domn, duce, d. vlasti-vladon, a porunci, a guverna; rus. vladýka, domn și titlu onorific dat episcopilor; bg. sîrb. vladika. V. vladnic, oblăduĭesc). Vechĭ. Guvernator, principe. Dela vlădică pînă la opincă, dela domn pînă la țăran, tot poporu (V. isop). Azĭ. Fam. Episcop saŭ arhiereŭ. – Vechĭ și vlădic.

vlădică s. v. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. DOMN. DOMNITOR. EPISCOP. MONARH. STĂPÎNITOR. SUVERAN. VODĂ. VOIEVOD.

Vlăd/ia, Vlădic/a, -aș, -ă, -ea, -el, -ico, Vlădila, Vlăd/in, -ișan, -ișăl, -ișor, -ișoiul, -ilu, -oaia, -oe, -oi, v. Vlad IV 7-12, 16-20.