Dicționare ale limbii române

17 definiții pentru vistier

VISTIÉR, vistieri, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat marelui dregător care avea în grijă tezaurul țării, repartizarea și încasarea dărilor; persoană care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.
VISTIÉR, vistieri, s. m. (În evul mediu, în țările românești) Titlu dat marelui dregător care avea în sarcina sa administrarea financiară a țării și a vistieriei statului; persoană care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.
VISTIÉR1, vistieri, s. m. (În orînduirea feudală din Țara Romînească și din Moldova; uneori precedat de «mare» sau «vel») Mare demnitar avînd în sarcina sa administrarea financiară a țării și păstrarea vistieriei statului. Vistierul Văcărescu. (Fig.) Motanul alb era vistier, Mîrzac cel chior ministru, Cînd de la el eu leafa-mi cer, El miaună sinistru. EMINESCU, O. IV 75. Vistierul al doilea = locțiitorul marelui vistier. – Pronunțat: -ti-er.
VISTIÉR2, vistiere, s. n. (Învechit) Vistierie. Să deschid vistierul, Să-mi iau bani de cheltuială. PĂSCULESCU, L. P. 213. – Pronunțat: -ti-er.
VISTIÉR1, vistiere, s. n. (Înv.) Vistierie. – Lat. lit. vestiarius.
vistiér (-ti-er) s. m., pl. vistiéri
vistiér s. m. (sil. -ti-er), pl. vistiéri
VISTIÉR s. (IST.) vistiernic. (~ administra vistieria țării.)
VISTIÉR s. v. (ist.) vistierie.
vistiér (-re), s. n. – Tezaur, vistierie. – Var. vist(i)er(iu). Mr. avisteare. Lat. vestĭārĭum, prin intermediul mgr. βεστιάρις, cf. sl. vistiarija; este cuvînt introdus de administrația bizantină. – Der. vistier (var. vister(nic), vistiernic), s. m. (boier de rangul întîi, tezaurar, administrator general al vistieriei și al finanțelor statului; vistier al doilea, boiernaș de rang inferior; ajutorul marelui vistier; vistier al treilea, boier de rang inferior, inspector de finanțe; în mănăstiri, administrator, econom); vist(i)erie, s. f. (tezaur; finanțe); visternicel, s. m. (funcționar, slujbaș la finanțe); visternicie, s. f. (slujba vistiernicului, trezorerie).
VISTIÉR ~i m. (în Moldova și Muntenia medievală) Dregător de mare rang, având în grija sa vistieria statului, încasarea și repartizarea birului. [Sil. -ti-er] /<lat. vestiarius
vistier(nic) m. od. marele tezaurar, ministru de finanțe mai mare peste toți diecii de vistierie, având în sarcina sa izvodul țării, adunând dările și tributul pentru Poartă: fig. chiar moartea însăș e o părere și un vistiernic de vieți EM. [Slav. VISTĬIARĬ(NIKŬ), mai marele vistieriei].
1) vistiár și (apoĭ) -iér și -tér m. (mgr. vestiáris, un fel de boĭer bizantin, probabil, la început, garderobieru împăratuluĭ, d. lat. vestiarius, negustor de haĭne; vsl. vistiĭarĭ. V. vestiar). Vechĭ. Marele tezaurar, ministru de finanțe (de care depindeaŭ ispravniciĭ). Une-orĭ lua parte la sfat, dar numaĭ ca să primească poruncile. – Și visternic, vistiernic (vsl. vistiĭarnikŭ). V. boĭer.
2) vistiár și -iér n., pl. e (lat. vestiarium, dulap de haĭne, trecut pin limba mgr. saŭ vsl. V. vestiar). Vechĭ. Tezaur, comoară, loc unde-s ascunse lucrurile prețioase. Fig. Vistieru bunătăților, comoara fericirilor.
VISTIER s. (IST.) vistiernic. (~ administra vistieria țării.)
vistier s. v. VISTIERIE.
vistiér – tezaur, visterie. Mgr. βεστιάρης din lat. vestiarium (Cioranescu, 9313) Der: visterie, vistiernic.

vistier definitie

vistier dex

Intrare: vistier (persoană)
vistier 1 s.m. substantiv masculin admite vocativul
  • silabisire: vis-ti-er
Intrare: vistier (vistierie)
vistier 2 s.n. substantiv neutru