vistier definitie

17 definiții pentru vistier

VISTIÉR, vistieri, s. m. (În Evul Mediu, în Țările Române) Titlu dat marelui dregător care avea în grijă tezaurul țării, repartizarea și încasarea dărilor; persoană care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.
VISTIÉR, vistieri, s. m. (În evul mediu, în țările românești) Titlu dat marelui dregător care avea în sarcina sa administrarea financiară a țării și a vistieriei statului; persoană care purta acest titlu; vistiernic. [Pr.: -ti-er] – Din lat. vestiarius.
VISTIÉR1, vistieri, s. m. (În orînduirea feudală din Țara Romînească și din Moldova; uneori precedat de «mare» sau «vel») Mare demnitar avînd în sarcina sa administrarea financiară a țării și păstrarea vistieriei statului. Vistierul Văcărescu. (Fig.) Motanul alb era vistier, Mîrzac cel chior ministru, Cînd de la el eu leafa-mi cer, El miaună sinistru. EMINESCU, O. IV 75. Vistierul al doilea = locțiitorul marelui vistier. – Pronunțat: -ti-er.
VISTIÉR2, vistiere, s. n. (Învechit) Vistierie. Să deschid vistierul, Să-mi iau bani de cheltuială. PĂSCULESCU, L. P. 213. – Pronunțat: -ti-er.
VISTIÉR1, vistiere, s. n. (Înv.) Vistierie. – Lat. lit. vestiarius.
vistiér (-ti-er) s. m., pl. vistiéri
vistiér s. m. (sil. -ti-er), pl. vistiéri
VISTIÉR s. (IST.) vistiernic. (~ administra vistieria țării.)
VISTIÉR s. v. (ist.) vistierie.
vistiér (-re), s. n. – Tezaur, vistierie. – Var. vist(i)er(iu). Mr. avisteare. Lat. vestĭārĭum, prin intermediul mgr. βεστιάρις, cf. sl. vistiarija; este cuvînt introdus de administrația bizantină. – Der. vistier (var. vister(nic), vistiernic), s. m. (boier de rangul întîi, tezaurar, administrator general al vistieriei și al finanțelor statului; vistier al doilea, boiernaș de rang inferior; ajutorul marelui vistier; vistier al treilea, boier de rang inferior, inspector de finanțe; în mănăstiri, administrator, econom); vist(i)erie, s. f. (tezaur; finanțe); visternicel, s. m. (funcționar, slujbaș la finanțe); visternicie, s. f. (slujba vistiernicului, trezorerie).
VISTIÉR ~i m. (în Moldova și Muntenia medievală) Dregător de mare rang, având în grija sa vistieria statului, încasarea și repartizarea birului. [Sil. -ti-er] /<lat. vestiarius
vistier(nic) m. od. marele tezaurar, ministru de finanțe mai mare peste toți diecii de vistierie, având în sarcina sa izvodul țării, adunând dările și tributul pentru Poartă: fig. chiar moartea însăș e o părere și un vistiernic de vieți EM. [Slav. VISTĬIARĬ(NIKŬ), mai marele vistieriei].
1) vistiár și (apoĭ) -iér și -tér m. (mgr. vestiáris, un fel de boĭer bizantin, probabil, la început, garderobieru împăratuluĭ, d. lat. vestiarius, negustor de haĭne; vsl. vistiĭarĭ. V. vestiar). Vechĭ. Marele tezaurar, ministru de finanțe (de care depindeaŭ ispravniciĭ). Une-orĭ lua parte la sfat, dar numaĭ ca să primească poruncile. – Și visternic, vistiernic (vsl. vistiĭarnikŭ). V. boĭer.
2) vistiár și -iér n., pl. e (lat. vestiarium, dulap de haĭne, trecut pin limba mgr. saŭ vsl. V. vestiar). Vechĭ. Tezaur, comoară, loc unde-s ascunse lucrurile prețioase. Fig. Vistieru bunătăților, comoara fericirilor.
VISTIER s. (IST.) vistiernic. (~ administra vistieria țării.)
vistier s. v. VISTIERIE.
vistiér – tezaur, visterie. Mgr. βεστιάρης din lat. vestiarium (Cioranescu, 9313) Der: visterie, vistiernic.

vistier dex

Intrare: vistier (persoană)
vistier 1 s.m. substantiv masculin admite vocativul
  • silabisire: vis-ti-er
Intrare: vistier (vistierie)
vistier 2 s.n. substantiv neutru