viscolire definitie

2 intrări

17 definiții pentru viscolire

VISCOLÍ, pers. 3 viscolește, vb. IV. Intranz. A bate un vânt puternic cu ninsoare sau cu lapoviță. ♦ Tranz. (Despre vânt) A spulbera și a troieni zăpada. – Din viscol.
VISCOLÍRE, viscoliri, s. f. Faptul de a viscoli; viscoleală, viscolitură. – V. viscoli.
VISCOLÍ, pers. 3 viscolește, vb. IV. Intranz. A bate un vânt puternic cu ninsoare sau cu lapoviță. ♦ Tranz. (Despre vânt) A spulbera și a troieni (succesiv) zăpada. – Din viscol.
VISCOLÍRE, viscoliri, s. f. Faptul de a viscoli; viscoleală, viscolitură. – V. viscoli.
VICOLÍ vb. IV v. viscoli.
VISCOLÍ, pers. 3 viscolește, vb. IV. Intranz. Impers. A bate vînt puternic cu ninsoare spulberată în vîrtejuri. Vineri noaptea a viscolit mereu, pînă tîrziu. BOGZA, A. Î. 137. Afară viscolește, s-aude lovind în geamuri pulberea de zăpadă, vînturată pe jos. VLAHUȚĂ, O. A. III 92. Așezat la gura sobei, noaptea pe cînd viscolește, Privesc focul. ALECSANDRI, P. A. 115. ♦ Tranz. (Rar, cu subiectul «zăpadă») A lovi, a biciui (în rafale); a troieni. Lasă, măria-ta, să-l ude ploile, să-l viscolească zăpada și să-l bată soarele. DELAVRANCEA, O. II 133. 2. Fig. A se mișca repede, ca zăpada purtată de viscol. Viscolește alb nisipu-n lungul plajei fără lume. BOTEZ, P. O. 50. ◊ Tranz. (Rar) A face să se miște dintr-o parte în alta; a flutura, a zgîlțîi. Își strîngea mereu la piept antereul de lustrin negru pe care vîntul i-l lua afară, viscolindu-i-l încoa și încolo. MACEDONSKI, O. III 119. – Variantă: vicolí vb. IV.
VISCOLÍRE, viscoliri, s. f. Faptul de a viscoli; rafală de viscol. V. viscol. Dar un crivăț năpustește viscolirea lui brutală. MACEDONSKI, O. I 30. Fericit acel ce noaptea, rătăcit în viscolire, Stă, aude-n cîmp lătrare. ALECSANDRI, P. III 14. ♦ Fig. Vîrtej. Toate vedeniile viitorului... îi apărură într-o viscolire de imagini. SADOVEANU, P. M. 147.
viscolí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. viscoléște, imperf. 3 sg. viscoleá; conj. prez. 3 sg. să viscoleáscă
viscolíre s. f., g.-d. art. viscolírii; pl. viscolíri
viscolí vb., ind. prez. 3 sg. viscoléște, imperf. 3 sg. viscoleá; conj. prez. 3 sg. viscoleáscă; ger. viscolínd
viscolíre s. f., g.-d. art. viscolírii; pl. viscolíri
VISCOLÍ vb. 1. a viforî. (Afară ~.) 2. a spulbera. (Vântul ~ zăpada.) 3. a troieni. (Vântul ~ zăpada.)
VISCOLÍRE s. troienire. (~ zăpezii.)
A VISCOLÍ pers. 3 ~éște intranz. A fi viscol; a spulbera. /Din viscol
viscolì v. a sufla un viscol: noaptea pe când viscolește AL.
viscolésc v. intr. impers. (ung. *veszkölni îld. veszködni, a fi agitat). Bate vîntu pe cînd ninge: viscolea strașnic. – În nord și a vicoli.
VISCOLI vb. 1. a viforî. (Afară ~.) 2. a spulbera. (Vîntul ~ zăpada.) 3. a troieni. (Vîntul ~ zăpada.)

viscolire dex

Intrare: viscoli
viscoli impersonal conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
vicoli intranzitiv impersonal conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: viscolire
viscolire substantiv feminin