VÍSCOL, viscole, s. n. Vînt puternic cu ninsoare; vîrtejuri de zăpadă spulberată. Se muncea să-și scuture zăpada cită i-o îndesase viscolul în urechi, în guler. GALAN, Z. R. 128. Viscolul groaznic, stăpîn pe tot cuprinsul din cer pînă-n pămînt, își purta mînia în mugetele înspăimîntătoare. BUJOR, S. 55. Ningea, și viscolul ridica omătul în valuri și-l spulbera în văzduh. VLAHUȚĂ, O. A. 344. Fig. Cîndva, după viscolul anilor, un semen al nostru va pomeni de trecerea noastră. SADOVEANU, D. P. 176. Cetele romîne... Pășesc tot înainte sub viscolul de foc. ALECSANDRI, P. III 222. Viscolul pustiirei a suflat pe acest pămînt. RUSSO, S. 147. – Pl. și: (m.) viscoli (HASDEU, R. V. 152, ALECSANDRI, S. 81). – Variantă: vícol (ALECSANDRI, T. 47) s. n.