VÍSCERE s. n. pl. Totalitatea organelor care se află în marile cavități ale corpurilor (mai ales în cavitatea abdominală), la oameni și la animale; măruntaie. – Din fr. viscère.

VÍSCERE s. n. pl. Totalitatea organelor care se află în marile cavități ale corpurilor (mai ales în cavitatea abdominală), la oameni și animale; măruntaie. – Din fr. viscère.

VÍSCERE s. n. pl. Fiecare din organele care se află în interiorul marilor cavități ale corpului (în special în interiorul cavității abdominale) Ia oameni și la animale; măruntaie. Medicamentele digitalice provoacă o vasoconstricție în toate viscerele. DANIELOPOLU, F. N. II 37.

víscere s. n. pl.

víscere s. n. pl.

VÍSCERE s. pl. (ANAT.) măruntaie (pl.).

VÍSCERE s.n.pl. Totalitatea organelor care se găsesc în cavitățile toracică și abdominală ale corpului; măruntaie. // (În forma viscero-) Element prim de compunere savantă care introduce în termeni referirea la „viscere”. [Cf. fr. viscère, lat. viscera].

VÍSCERE s. n. pl. totalitatea organelor care se găsesc în cavitatea toracică și abdominală a corpului; măruntaie. (< fr. viscères)

VISCÉRE n. pl. anat. Totalitate a organelor care se află în cavitățile craniană, toracică și, mai ales, abdominală. /<fr. viscère

viscer n. Anat. organ înzestrat cu proprietăți și funcțiuni proprii, așezat într’una din cele trei mari cavități ale corpului (abdomen, torace, craniu): creierii, inima și plămânii sunt viscere.

*víscere n. pl. (lat. viscus, pl. viscera). Anat. Rar. Măruntaĭe.