VISĂTORÍE s. f. (Rar) Predispoziție către visare; stare de visare, de reverie, de meditație. – Visător + suf. -ie.

VISĂTORÍE, visătorii, s. f. (Rar) Predispoziție către visare; stare de visare, de reverie, de meditație. – Visător + suf. -ie.

VISĂTORÍE s. f. Predispoziție către visare; stare de reverie, de meditație. O văd cu o visătorie vagă în niște ochi în care se ghicesc lacrimile. MACEDONSKI, IV 72. Ochii lui... se pierdură iar in acea intensivă visătorie. EMINESCU, N. 35.

visătoríe (rar) s. f., art. visătoría, g.-d. visătoríi, art. visătoríei

visătoríe s. f., art. visătoría, g.-d. visătoríi, art. visătoríei; pl. visătoríi