VIS, (1) vise, (2,3) visuri, s. n. 1. Faptul de a visa; imagini și procese psihice care survin în fazele mai puțin profunde ale somnului. ◊ Carte de vise = carte care cuprinde semnificația profetică a visurilor. ◊ Loc. adj. De vis = propriu visului; extrem de frumos, de necrezut, ireal. ◊ Loc. adv. Ca prin vis = vag, confuz. ♦ Fig. Atmosferă, imagine, frumusețe ireală. 2. Reverie, meditație, visare. 3. Fig. Iluzie deșartă; aspirație irealizabilă. ♦ Dorință arzătoare. ◊ Expr. A-și vedea visul cu ochii = a-și (sau a i se) îndeplini cea mai arzătoare dorință, a-și (sau a i se) realiza tot ce și-a propus. – Lat. visum.

VIS, visuri, s. n. 1. Faptul de a visa; înlănțuire de imagini, de fenomene psihice și de idei care apar în conștiința omului în timpul somnului. ◊ Carte de vise = carte care cuprinde semnificația profetică a visurilor. ◊ Loc. adj. De vis = propriu visului; fig. extrem de frumos, de necrezut, ireal. ◊ Loc. adv. Ca prin vis = vag, confuz. ♦ Fig. Atmosferă, imagine, frumusețe ireală. 2. Reverie, meditație, visare. 3. Fig. Iluzie deșartă; gând, idee, aspirație irealizabilă. ♦ Dorință arzătoare. ◊ Expr. A-și vedea visul cu ochii = a-și (sau a i se) îndeplini cea mai arzătoare dorință, a-și (sau a i se) realiza tot ce și-a propus. [Pl. și: vise] – Lat. visum.

VIS, visuri și vise, s. n. 1. Faptul de a visa; înlănțuire de imagini și de idei (de cele mai multe ori confuze) care apar în conștiința omului, în timpul somnului. Atunci parcă se trezi ca dintr-un grozav vis. SADOVEANU, O. VII 229. Apoi cu ochii plini de visuri încă, M-am scuturat ca dup-o catastrofă. TOPÎRCEANU, B. 102. Miezul nopții s-a ivit Și prin lume-a răspîndit Ceata visurilor dalbe. ALECSANDRI, P. A. 95. Visul iar mă necăjește Și cu tine mă-ntîlnește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. ◊ (În construcție cu verbele «a avea», «a visa») Cîtăva vreme, nopțile mi-au fost chinuite de boală; am avut visuri urîte. SADOVEANU, E. 105. Vis frumos avut-am noaptea. A venit un Zburător. EMINESCU, O. I 80. Am visat un vis îngrozitor. ALECSANDRI, T. II 9. Astă-noapte, tîrzior, Am visat vis cu fior. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 255. Carte de vise (sau cheia viselor) = carte în care se explică semnificația profetică pe care superstițioșii o dau viselor. ◊ Loc. adj. De vis = propriu visului; fig. neverosimil de frumos; minunat, ireal. În tăcerea adîncă, murmurul cel duios, umbla ca un fior prin lumina tremurată de vis. SADOVEANU, O. I 52. ◊ Loc. adv. Ca prin (sau ca în) vis = vag, confuz. Auzii ca prin vis o detunătură de pistol. GANE, N. III 126. E mult de-atunci e mult, nepoate, Și ca prin vis le văd pe toate. IOSIF, PATR. 5. Din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. EMINESCU, O. I 130. ◊ Expr. Nici prin vis, se spune pentru a nega cu desăvîrșire faptul de a fi gîndit sau a fi făcut ceva. ♦ Fig. Atmosferă, imagine, frumusețe ireală. Luceafărul senin răsare, Umplînd de vis văzduh și mare. CERNA, P. 22. Peste-a nopții feerie Se ridică, mîndră lună, Totu-i vis și armonie. EMINESCU, O. I 207. ♦ Irealitate. Poetul singur a rămas cu sufletul agățat in absurd, în vis. GALACTION, O. I 342. 2. Reverie, meditație, visare. Se plimbă gînditor și prin visurile ce-i cucereau sufletul răzbăteau acordurile slabe ale unui cîntec. SADOVEANU, O. I 52. Și ore-ntregi mă îngîna, duioasă, A visurilor tînără crăiasă. CERNA, P. 146. Peste toate domnește o liniște, care te îndeamnă la visuri. VLAHUȚĂ, R. P. 98. 3. Fig. Iluzie, închipuire deșartă; gînd, idee, aspirație himerică. Șoimaru știa dragostea fetei de multă vreme, dar o copilă neștiutoare are totdeauna visuri care pier. SADOVEANU, O. VIII 124. Ce vise mărețe îmi sfărîmase mie Școala domnească! în loc de palatele închipuite... găsisem niște case mici, murdare. DELAVRANCEA, la TDRG. ♦ Plan; dorință arzătoare și statornică. De cîteva ore mă aflu la Moscova. Mi s-a împlinit un vechi și arzător vis. STANCU, U.R.S.S. 9. ◊ Expr. A-și vedea visul cu ochii v. ochi.

!vis2 (imagine din timpul somnului) s. n., pl. víse

!vis1 (aspirație) s. n., pl. vísuri

vis s. n., pl. vísuri / víse

VIS s. 1. v. visare. 2. v. aspirație.

Vis ≠ realitate, trezie

vis (vise), s. n. – 1. Înlănțuire de imagini în timpul somnului. – 2. Iluzie, himeră. – Mr. vis, megl., istr. vis. Lat. vῑsum (Densusianu, Hlr., 195; Pușcariu 1960; REW 9383); cf. campid. bizu, prov., v. fr. vis. – Der. visa, vb. (a avea un vis), mr. nvisedz, visare, megl. visés, istr. misǫ, din lat. visāre, atestat (cf. Serra, Dacor., IX, 204 și REW 9383), logud. bizare; visător, adj. (care visează, înclinat spre reverie); visătorie, s. f. (visare, fantezie, reverie), format după fr. rêverie. Visa este cuvînt de uz general (ALR, I, 73).

VIS visuri n. 1) Succesiune de fenomene psihice (imagini, reprezentări, idei) care se manifestă involuntar în timpul somnului (păstrându-se uneori și după trezire). Vis frumos. Vis rău. ◊ Visuri plăcute formulă de urare care se spune seara, înainte de culcare. De vis a) care atinge culmea perfecțiunii; sublim; b) ceea ce nu poate fi real; ireal. Ca prin (sau ca în) vis lipsit de claritate; puțin determinat; vag; confuz. 2) Stare a celui cuprins de gânduri și de amintiri plăcute; visare. 3) fig. Idee fantastică, irealizabilă. 4) fig. Dorință puternică; aspirație; năzuință. ◊ A-și vedea visul cu ochii a-și vedea dorința împlinită. [Pl. și vise] /<lat. visum

vis n. 1. asociere involuntară de idei și imagini cari se prezintă minții în timpul somnului; 2. fig. idei himerice; 3. amintire fugitivă. [Lat. VISUM, viziune (vulgar: vis)].

vis n., pl. urĭ, rar e (lat. visum, viziune, vis; pv. vfr. vis). Lucrurĭ pe care ți se pare că le vezĭ în somn: o babă îĭ tălmăcea visu. Fig. Ideĭe himerică: visurile unuĭ ideolog. Ideĭe urmărită cu pasiune: visu luĭ Columb era să ajungă în India pin apus. Ca pin vis, vag, confuz: a-țĭ aduce aminte ca pin vis.

VIS s. 1. contemplație, meditație, reverie, visare. (Cufundat în ~.) 2. aspirație, dor, dorință, năzuință, poftă, pornire, rîvnă, tendință, (rar) năzuire, rîvnire, (reg.) năduleală, (înv.) năslire, năslitură, rîvnitură. (~ de a face ceva util.)

VIS subst. I. Visul (178 I 368); – Stan 1594 (AO XII 444). 2. Visător sau Visitor, munte în Muntenegru „la origine nume de persoană” (Jireček, Gesch. der Serben) visător < vb. a visá. 3. V. și Visarion 3 (Partea I-a).

VIȘ < sl., вышe „mai înalt”, cf. srb. Višeslav. 1. Vișu (Giur 207; Arh); -l log- și diac (Cat; 16 B VI 145; Sd V 290). 2. Visa f. (Cat; 16 B I 52, 193); – sau Voica, mama lui Radu-Mihnea; Vișa fam. (Paș); Ion (Moț). 3. Ghișa f. (P Bor 39); – ard. (Paș). 4. Vișe b. (Sd XVI); -a b. (Ard). 5. Vîșea b. (Dm). 6. Vișan (Arh; Sd XXII); -a f. (P11 fila 28). 7. Ghișan Gh. (Acte Sc). 8. Visoiu (An Com 123); – s.; -l, Brațul (17 B III 131). 9. Vișosav 1510 (16 B I 63), prob de orig. sîrb. 10. Vișorog Cîrsta din T-Jiu (17 B II 17) trad. în slavă „corn înalt”.

a-și vedea visul cu ochii expr. a i se împlini (cuiva) o mare dorință.