VIRULÉNȚĂ, virulențe, s. f. Însușirea de a fi virulent; însușire a microbilor patogeni de a se înmulți în țesuturile vii ale organismului, rezistând la reacțiile de apărare ale acestuia; grad de intensitate infecțioasă a unei boli. – Din fr. virulence, lat. virulentia.

VIRULÉNȚĂ, virulențe, s. f. Însușirea de a fi virulent; însușire a microbilor patogeni de a se înmulți în țesuturile vii ale organismului, rezistând la reacțiile de apărare ale acestuia; grad de intensitate infecțioasă a unei boli. – Din fr. virulence, lat. virulentia.

VIRULÉNȚĂ, s. f. Însușirea de a fi virulent; gradul de intensitate infecțioasă a unei boli. Bacilul holerei va pierde mult din virulența sa pe un teritoriu cu o igienă rațională. BABEȘ, O. A. I 512. Anarhia a început a se limpezi... întocmai ca o boală ce și-a săvîrșit evoluțiunea, și-a domolit virulența. MACEDONSKI, O. IV 127.

virulénță s. f., g.-d. art. virulénței; pl. virulénțe

virulénță s. f., g.-d. art. virulénței; pl. virulénțe

VIRULÉNȚĂ s. vehemență.

VIRULÉNȚĂ s.f. Însușirea de a fi virulent; gradul de intensitate infecțioasă a unei boli. [Cf. fr. virulence, lat. virulentia].

VIRULÉNȚĂ s. f. însușirea de a fi virulent. ◊ gradul de intensitate infecțioasă a unei boli. (< fr. virulence, lat. virulentia)

VIRULÉNȚĂ ~e f. 1) Proprietate virulentă a unor organisme. 2) Capacitate a unui microb patogen de a se multiplica într-un organism viu și de a provoca manifestări morbide. /<fr. virulence

virulență f. caracterul celor virulente.

*virulénță f., pl. e (lat. virulentia). Caracteru de a fi virulent.

VIRULENȚĂ s. vehemență, violență. (Un discurs de o mare ~.)