Dicționare ale limbii române

2 intrări

19 definiții pentru violetă

VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare fundamentală a spectrului luminii, situată la capăt, după indigo; culoarea violet (1). 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violet.
VIOLÉT, -Ă, violeți, -te, adj., s. n., s. f. 1. Adj. De culoarea viorelei. 2. S. n. Culoare violetă (1), ultima din spectrul solar (după indigo); culoarea viorelei. 3. S. f. (Bot.) Toporaș. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violet.
VIOLÉT2, -Ă, violeți, -te, adj. De culoarea viorelei; vioriu, mov. De la munte se ridica peste codri o învăluire de nouri violeți. SADOVEANU, O. VIII 128. Deasupra miriștilor aspre și decolorate, unde flori violete tremurau înfiorate de vînt, nori grabnici își tîrau umbra. C. PETRESCU, S.190. Șeful, ca de obicei... ridicase tonul, fața-i spînatecă luase o nuanță violetă. BART, S. M. 87.
VIOLÉTĂ, violete, s. f. Viorea. Violetele de Parma in decembrie, aduse cu avionul, nu sînt destul de fragile. SEBASTIAN, T. 354.
violét1 (vi-o-) adj. m., pl. violéți; f. violétă, pl. violéte
violétă (vi-o-) s. f., g.-d. art. violétei; pl. violéte
violét adj. m. (sil. vi-o-), pl. violéți; f. sg. violétă, pl. violéte
violétă s. f., pl. violéte
VIOLÉT adj., s. liliachiu, mov, vioriu, (livr.) lila (invar.), (rar) stânjeniu. (De culoare ~.)
VIOLÉTĂ s. v. viorea.
VIOLÉT, -Ă adj. De culoarea violetei, a micșunelei; vioriu, mov; liliachiu. // s.n. A șaptea culoare a spectrului solar. [Pron. vi-o-, pl. -eți, -ete. / < fr. violet].
VIOLÉTĂ s.f. (Bot.) Viorea, toporaș, micșunea; violă2. [Pron. vi-o-. pl. -te. / < fr. violette]
VIOLÉT, -Ă I. adj., s. n. (de) culoarea violetei (II); vioriu, mov; liliachiu. II. s. f. violă2. (< fr. violet, /II/ violette)
VIOLÉT2 ~tă (~ți, ~te) Care este de culoarea viorelelor; liliachiu-închis; stânjeniu. /<fr. violet
VIOLÉTĂ ~e f. v. VIOREA. /<fr. viollette
*violét, -étă adj. (fr. violet, d. violette, viorea, dim. d. vfr. viole, lat. viola, viorea; it. violetto). Intermediar între albastru și roș, ca petalele viorelelor, vioriŭ. S. f., pl. e. Viorea saŭ un fel de viorea. S. n., pl. urĭ. Coloarea violetă. V. vînăt.
VIOLET adj., s. liliachiu, mov, vioriu, (livr.) lila (invar.), (rar) stînjeniu. (De culoare ~.)
VIOLE s. (BOT.; Viola odorata) toporaș, viorea, (rar) violă, (reg.) călțunaș, cîrligel, cocoșel, garoafă, găurea, micsandră, micșunea, nemțoaică, tămîioară, vioară, floare-domnească, flori-mărunte (pl.), flori-mărunțele (pl.), zambilă-de-cîmp.
SAINTPAULIA H. Wendl., VIOLETE DE AFRICA, VIOLETE DE USAMBARA, fam. Gesneriaceae. Gen originar din estul Africii, cca 10 specii și cca 800 soiuri care se diferențiază prin forma frunzelor, a florilor și prin culoarea lor. Cuprinde plante erbacee, aproape fără tulpini sau cu tulpini foarte scurte, cărnoase, pubescente, vivace. Frunze lung-pețiolate, des-cărnoase, deseori formînd o rozetă. Flori albastre-violete (pe tip 5 cu crestături, tub floral foarte scurt, margine cu 2 buze întinse, 2 stamine fertile cu antere mari, galbene, rotunde și stamine sterile mici, disc inelat, ovat-pubescent) dispuse în cime laxe, lung-pedunculate. Fruct, capsulă, de obicei alungită, cu 2 loji slab conturate, semințe foarte mici.

violetă definitie

violetă dex

Intrare: violet (adj.)
violet 1 adj. adjectiv
  • silabisire: vi-o-let
Intrare: violetă
violetă substantiv feminin
  • silabisire: vi-o-