vioiciune definitie

10 definiții pentru vioiciune

VIOICIÚNE s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală; zburdălnicie, agerime în mișcări; însuflețire, animație. ♦ Neastâmpăr, strălucire, expresie vie; elan, avânt. 2. Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva; istețime; spontaneitate. [Pr.: vi-o-i-] – Vioi + suf. -iciune.
VIOICIÚNE, vioiciuni, s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală, zburdălnicie, agerime în mișcări; însuflețire, animație. ♦ Neastâmpăr, strălucire, expresie vie; elan, avânt. 2. Capacitatea de a înțelege cu ușurință ceva, de a reacționa spontan la ceva; istețime; spontaneitate. [Pr.: -vi-o-i-] – Vioi + suf. -iciune.
VIOICIÚNE s. f. 1. Calitatea de a fi vioi; sprinteneală, agerime în mișcări; însuflețire, animație (a gesturilor, a expresiei). Rizea se întoarse cu vioiciune către el. DUMITRIU, N. 90. Ochii lui dulci, fermecători la privire, își păstrau încă toată vioiciunea și frumusețea. VLAHUȚĂ, O. A. III 46. 2. Capacitatea de a percepe, de a pătrunde cu ușurință sensul unui eveniment, al unei situații; agerime, istețime (a minții); spontaneitate. Momentele lui Caragiale vibrează de vioiciune, ascuțime, umor și ironie. SADOVEANU, E. 147. D-na Alexandrescu își regăsi singură vioiciunea, pornindu-se să-și laude fata. REBREANU, R. I 30. Bătrînul colonel Enghel... prin vioiciunea glumeață a caracterului său... a lăsat plăcute și vesele suvenire. ODOBESCU, S. III 22.
vioiciúne (vi-o-i-ciu-) s. f., g.-d. art. vioiciúnii
vioiciúne s. f., g.-d. art. vioiciúnii
VIOICIÚNE s. 1. v. sprinteneală. 2. v. vivacitate. 3. v. zburdălnicie. 4. v. vervă. 5. v. animație.
VIOICIÚNE f. 1) Caracter vioi. 2) Agerime a minții: calitatea de a fi isteț; istețime. [G.-D vioiciunii; Sil. vi-o-i-ciu-] /vioi + suf. ~iciune
vioiciune f. 1. însușirea celor vioaie; 2. ardoare extremă: vioiciunea pasiunilor; 3. lustru foarte viu: vioiciunea colorilor; 4. fig. promptitudine de a concepe, de a imagina: vioiciunea minții; 5. se zice de stil, de conversațiune. [Derivațiune analogică din vioiu].
vioicĭúne f. (d. vioĭ). Calitatea de a fi vioĭ: vioicĭunea veverițelor, a copiilor, a colorilor, a mințiĭ, a stiluluĭ. Loc. adv. A răspunde cu vioicĭune.
VIOICIUNE s. 1. agerime, agilitate, iuțeală, repeziciune, sprinteneală, suplețe, ușurință, (astăzi rar) sprintenie, (înv.) sprintinătate. (~ în mișcări.) 2. însuflețire, vivacitate. (~ tempoului unei compoziții muzicale.) 3. neastîmpăr, voioșie, zburdălnicie, (rar) zburdare, (înv.) zburdăciune. (Copil plin de ~.) 4. vervă, volubilitate. (Vorbea cu o ~ inepuizabilă.) 5. animație, antren, însuflețire, (rar) vivacitate, (fig.) viață. (O petrecere plină de ~.)

vioiciune dex

Intrare: vioiciune
vioiciune substantiv feminin
  • silabisire: vi-o-i-ciu-ne