VIOÁRĂ2, vioare, s. f. (Bot.; reg.) 1. Toporaș. 2. Compus: vioară-roșie = micsandră. [Pr.: vi-oa-] – Lat. viola.

VIOÁRĂ3, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță cu patru coarde întinse peste ea, care vibrează prin frecare cu arcușul sau prin ciupire; violină, scripcă. [Pr.: vi-oa-. Pl. și: vioare] – Cf. it. viola.

VIOÁRĂ1, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ◊ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus).

VIOÁRĂ2, vioare, s. f. (Bot.; reg.) 1. Toporaș. 2. Compus: vioară-roșie = micsandră. [Pr.: vi-oa-] – Lat. viola.

VIOÁRĂ3, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, având întinse pe una din fețe patru coarde, care vibrează când sunt atinse cu arcușul sau când sunt ciupite; violină, scripcă. [Pr. vi-oa- – Pl. și: vioare] – Cf. it. viola.

VIOÁRĂ1, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ◊ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: -vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus).

VIOÁRĂ3, vioare, s. f. (Regional) 1. Viorea, toporaș. 2. Compus: vioară-roșie = micsandră.

VIOÁRĂ2, viori, s. f. 1. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, avînd întinse pe una din fețe patru coarde, care vibrează cînd sînt atinse cu arcușul; violină. Bătrînul înstrună cobza. Coardele viorilor se deșteptară grăbit. SADOVEANU, E. 170. Ești ca vioara, singură ce cîntă Iubirea toată pe un fir de păr. ARGHEZI, V. 51. Se auzeau de-afară tropotele jucătorilor, scîrțîitul viorilor și glasul lui Pantelimon. REBREANU, R. I 134. Auzi niște... lăutari trăgînd din viori. ISPIRESCU, E. 109. ◊ (Poetic) Sînt în apele lui viori limpezi și nostalgice violoncele, sînt flaute optimiste și îndelung melodioase harfe. BOGZA, C. O. 163. ◊ Fig. Tot sufletul mi-este-o vioară Ce plînge duios. MACEDONSKI, O. I 189. 2. (Rar) Muzicant care cîntă la vioară (1); violonist, viorist. Are orchestră? – N-are, dar puteam s-o organizez, că la urma urmelor ce-mi trebuie? Opt viori, două violoncele, o violă, un contrabas. SEBASTIAN, T. 303. Îl chema Mezzano – vioară primă în orchestra Filarmonicei. ARDELEANU, D. 16. 3. (Mar.) Muflă de lemn cu doi scripeți, a cărei carcasă are forma unei viori (1). – Pl. și: vioare (ARDELEANU, D. 289, GANE, N. III 193, EMINESCU, O. I 85).

VIOÁRĂ1 adj. f. (Popular, despre ape curgătoare) Limpede, cristalin. Dunăre, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală, Să te pun în călimară, Să te scriu pe-o hîrtioară, S-o trimet la maica-n țară. MAT. FOLK. 376. Prutule, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală, Să-mi cernesc cu ea catrința Ca să-mi jelesc pre bădița. MARIAN, NU. 245. Prutule, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală, Spuma ta o mesișoară, Stuhul tău o penișoară, Ca să scriu o hîrtioară. ȘEZ. I 47. ♦ (Substantivat, în expr.) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, limpede ca lacrima. Apa curgea pe de o sută de părți, limpede ca vioara. ISPIRESCU, L. 244.

vioáră2 (plantă) (reg.) (vi-oa-) s. f., g.-d. art. vioárei; pl. vioáre

vioáră3 (instrument) (vi-oa-) s. f., g.-d. art. viórii; pl. vióri

!vioáră-róșie (plantă) (vi-oa-, -și-e) s. f., g.-d. art. vioarei-róșii; pl. vioare-róșii

!vioáră1 (pop.) (vi-oa-) adj. f., pl. vioáre

vioáră (plantă) s. f. (sil. vi-oa-), g.-d. art. vioárei; pl. vioáre

vioáră (instrument) s. f. (sil. vi-oa-), g.-d. art. viórii; pl. vióri

vioară adj. f. (sil. vi-oa-)

vioáră-róșie (bot.) s. f.

VIOÁRĂ s. v. toporaș, violetă, viorea.

VIOÁRĂ s. (MUZ.) scripcă, violină, (pop.) diblă, lăută, (reg.) ceteră.

VIOÁRĂ adj. v. clar, cristalin, curat, limpede, pur, transparent.

VIOARĂ-RÓȘIE s. v. micsandră, micșunea.

vioáră (-re), s. f. – Violetă (Viola odorata). – Mr., megl. vioară. Lat. vĭǒla (Pușcariu 1902; REW 9149), cf. it., prov., cat., sp., port. viola, fr. viole. – Der. viorea, s. f. (toporaș, Viola hiria); vioriu, adj. (violet); viorint, adj. (violet), în Trans., format ca florint de la flor. Este dubletul lui violetă, s. f., din fr. violette, cf. ngr. βιολέτα.

vioáră (-óri), s. f. – Violină, scripcă. It. viola, dar der. nu este clară. Prezența lui r, care nu poate reprezenta decît un l lat., nu a fost explicată; motiv pentru care s-a crezut într-o der. directă din lat. *vῑvŭla (Meyer-Lübke apud Pușcariu 1903; Drăganu, Dacor., II, 623; cf. REW 9357) sau într-o creație expresivă (Giuglea, Dacor., III, 594). Der. din mag. viola (Gáldi, Dict., 169) nu este mai probabilă, nici cea din ngr. βιολί (Cihac, II, 711). Oricum, nu poate fi decît cuvînt relativ modern, ca și instrumentul pe care-l denumește; așa că sîntem siliți să presupunem că r se datorează unei analogii, probabil cu vior < viu. – Der. violonist, s. m. (violonist); viorar, s. m. (rar, violonist).

VIOÁRĂ2 ~e f. pop. v. VIOREA. /<lat. viola

VIOÁRĂ1 vióri f. Instrument muzical constând dintr-o cutie de rezonanță pe care sunt întinse patru coarde, care produc sunete când se trece peste ele cu arcușul (sau când sunt ciupite); violină. Concert pentru ~. [G.-D. viorii; Sil. vi-oa-] /<lat. viola[1] modificată

VIOÁRĂ3 ~e adj. (despre ape curgătoare) Care este foarte curată; albastră ca vioreaua; limpede; cristalină. /<lat. vivula

vioară f. Tr, V. viorea. [Lat. VIOLA].

vioară f. instrument de muzică; compus dintr’o cutie sonoră pe care sunt întinse 4 coarde ce se pun în vibrațiune cu ajutorul unui arcuș (= it. viola).

vioară f. în locuțiunea apa limpede că vioara (ISP.), curată ca cristalul. [Origină necunoscută].

2) vioáră f., pl. e (lat. viola, it. pv. cat. sp. pg. vióla, fr. viole). Trans. Micșunea. V. viorea.

1) vioáră f., pl. orĭ, rar oare (dim. d. viŭ saŭ lat. *vívula, adică „vioaĭe, care te învie, te înviorează cînd o beĭ saŭ o auzĭ”; it. sp. pg. viola, pv. viula, vfr. [d. *vivelle] vielle. V. înviorez). Munt. ș. a. Apă limpede ca vioara, apă foarte limpede și rece, care te înviorează cînd o beĭ. Scripcă, un instrument muzical cu patru coarde care se ține în mîna stîngă și din care se cîntă făcînd să scîrțîĭe coardele cu arcușu. V. violă și violoncel.

vioară s. v. TOPORAȘ. VIOLETĂ. VIOREA.

VIOARĂ s. (MUZ.) scripcă, violină, (pop.) diblă, lăută, (reg.) ceteră.

vioară adj. v. CLAR. CRISTALIN. CURAT. LIMPEDE. PUR. TRANSPARENT.

vioară-roșie s. v. MICSANDRĂ. MICȘUNEA.

vioară v. violină.

VIOLON D’INGRES (fr.) vioara lui Ingres – Pictorul Ingres avea ambiția de a fi socotit, fără să fie, un mare violonist. Violon d’Ingres, pasiune puternică pentru o îndeletnicire străină vocației.

VIOARĂ subst. (planta). 1. Vioar/ă b. (Pasc 175); -a, fiica Armencăi (17 A IV 247). 2. Vior, Vasile, băn. (An Com 118), masculin format din vioreá; Viorescu Lascăr (pers. în literatură). 3. Vioroaii, mold. (RI XI, marital, în genitiv. 4. Viorel și Viorica, dim. actuale.