vintrea definitie

3 intrări

41 definiții pentru vintrea

VÂNTREÁ, vântrele, s. f. Pânză de corabie; vetrelă. [Var.: vintreá s. f.] – Cf. sl. vetrilo, rom. vânt.
VÍNTRE, vintre, s. f. (Pop.) 1. Pântece, abdomen, burtă. 2. (La pl.) Măruntaie. 3. Dizenterie; diaree. – Lat. venter, -ris.
VINTREÁ s. f. v. vântrea.
VÂNTREÁ, vântrele, s. f. Pânză de corabie; vetrelă. [Var.: vintreá s. f.] – Cf. sl. vetrilo, rom. vânt.
VÍNTRE, vintre, s. f. (Pop.) 1. Pântece, abdomen, burtă. 2. (La pl.) Măruntaie. 3. Dizenterie; diaree. – Lat. venter, -ris.
VINTREÁ s. f. v. vântrea.
VETRÍ, vetresc, vb. IV. Tranz. (Regional, despre păsări și animale; și în forma vintri) A adulmeca, a simți de departe. [Potîrnichea] cum vintrește apropierea vreunui vînător, îndată apucă la fugă. MARIAN, O. II 219. – Varianta: vintrí vb. IV.
VÍNTRE vintre, s. f. (Popular) 1. Pîntece (mai ales partea moale, de jos, și părțile laterale din dreptul șoldurilor); abdomen, burtă, foale. Un țap negru, lucios, cu pete galbene pe la vintre. STANCU, D. 97. Starostele își ținea vintrea cu palmele, ca să poată hohoti mai în voie. SADOVEANU, D. P. 159. Cu pîntecele strînse, îngust la vintre. ODOBESCU, S. III 65. 2. (La pl.) Măruntaie. [Prometeu] puse vintrele și carnea și le înveli în pielea boului. ODOBESCU, S. III 266. 3. Dizenterie, diaree. Copii i-a trebuit, mînca-i-ar anghina și vintrea! SADOVEANU, la TDRG. – Variantă: vîntră (GORJAN, H. IV 104) s. f.
VINTREÁ s. f. v. vintrea.
VINTRÍ vb. IV v. vetri.
VÎ́NTRĂ s. f. v. vintre.
VÎNTREÁ, vîntrele, s. f. (Mai ales la pl.) Pînză de corabie; vetrelă. Din insule bogate, sfîșiind apa, mese O luntre cu vîntrele ce spînzură sumese. EMINESCU, O. IV 306. Ce viață grea duc marinarii!.. suind și coborînd pe scări de gheață... ca să strîngă și să dezvălească vîntre Cele pe tot minutul. GHICA, la CADE. (În forma vintrea) Luntrea cu-ale ei vinlrele spînzurate de catarg. EMINESCU, O. I 154. – Pl. și: vîntreli (ALECSANDRI, P. III 84). – Variantă: vintreá s. f.
VETRÍ, vetresc, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre animale) A adulmeca. [Var.: vintrí vb. IV] – Comp. germ. wittern.
VINTRÍ vb. IV. v. vetri.
vântreá / vintreá (înv.) s. f., g.-d. art. vântrélei / vintrélei; pl. vântréle / vintréle, art. vântrélele / vintrélele
víntre1 (pântece, dizenterie) (pop.) s. f., g.-d. art. víntrei; pl. víntre
víntre2 (măruntaie) (pop.) s. f. pl.
vintreá v. vântreá
vântreá s. f., pl. vântréle
víntre (pântece, dizenterie) s. f., g.-d. art. víntrei; pl. víntre
víntre (măruntaie) s. f. pl.
VETRÍ vb. v. adulmeca, mirosi.
VÍNTRE s. v. abdomen, burtă, diaree, dizenterie, pântece.
VÍNTRE s. pl. v. măruntaie.
VINTREÁ s. v. pânză, velă.
vetrí (-résc, -ít), vb. – A prinde vîntul. – Var. vîntri, vintri. Germ. wittern (Tiktin), var. prin contaminare cu vînt. În Bucov.
víntre s. f.1. Burtă, stomac. – 2. Diaree. Lat. ventrem (Pușcariu 1899; REW 9205), cf. vegl. viantro, it., prov., fr., cat., port. ventre, sp. vientre. Puțin folosit în literatură, deși are circulație aproape generală în limba populară (ALR, I, 43). – Der. vintriș, adj. (oblic); suvintri, vb. (a tunde lîna oilor de pe burtă); ventrilică, s. f. (ventricea, Veronica officinalis, V. Tournefortii), cf. vrătilică.
VÂNTREÁ ~éle f. Pânză de corabie. /<sl. vetrilo
VÍNTRE ~ f. pop. 1) Parte a corpului dintre torace și bazin, în care se află viscerele; pântece; abdomen; burtă. 2) Totalitate a organelor interne aflate în această parte a corpului. [Sil. vin-tre] /<lat. venter, ~tres
vintre f. vârșie. [V. vântrelă].
vintre f. pl. partea corpului între pântece și coapsă: durere de vintre, disenterie. [Lat. VENTREM].
víntre și (vechĭ) véntre f. (lat. vĕnter, vĕntris, pîntece; it. pv. fr. cat. pg. ventre, sp. vientre. V. ventricul). Vechĭ. Pîntece. Azĭ. Rar. Partea de jos a pînteceluĭ (între stinghiĭ). Diareĭe, treapăd. – În L. V. și n., pl. tot așa (ca nume): vintrele nostru, vintrele mele. – Și vîntre (Barac). V. ie 2.
vîntréle f., pl. (d. vétrilă, pl. vetrile, supt infl. luĭ vînt și a cuvintelor de forma viorea-viorele). Vechĭ. Pînze de corabie, vele. – Sing. ar fi vîntrea, că dac’ar fi -eală, pl. ar fi -elĭ.
vetri vb. v. ADULMECA. MIROSI.
vintre s. pl. v. MĂRUNTAIE.
vintre s. v. ABDOMEN. BURTĂ. DIAREE. DIZENTERIE. PÎNTECE.
vintrea s. v. PÎNZĂ. VELĂ.
vetrí, vetresc, vb. intranz. – (reg.) 1. „A veghea, a sâmțî; câinele vetrea sara la oi” (Papahagi, 1925). 2. A adulmeca. – Din germ. wittern „a adulmeca” (Tiktin, cf. DER; DLRM); din ucr. vitriti (MDA).
víntre, s.f. – Pântece, abdomen, burtă: „I s-o năpustit boala în vintre” (Papahagi, 1925; Șieu). – Lat. venter, -ris „pântece, intestin, stomac” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).
vetrí, vetresc, vb. intranz. – 1. A veghea, a sâmțî; câinele vetrea sara la oi (Papahagi 1925). 2. A adulmeca. – Din germ. wittern „a adulmeca” (Tiktin cf. DER).
víntre, s.f. – Pântece, abdomen, burtă: „I s-o năpustit boala în vintre” (Papahagi 1925; Șieu). – Lat. venter, -ris „pântece, stomac”.

vintrea dex

Intrare: vintre
vântră substantiv feminin
vintre substantiv feminin
Intrare: vântrea
vântrea 1 pl. -e substantiv feminin
vintrea substantiv feminin
vântrea 2 pl. -i substantiv feminin
Intrare: vetri
vetri conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv unipersonal
vintri conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv unipersonal