vinovat definitie

12 definiții pentru vinovat

VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a comis o greșeală sau o faptă reprobabilă; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care se abate de la lege sau de la bunele moravuri; nepermis, condamnabil. – Din sl. vinovatŭ.
VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a săvârșit o greșeală, o faptă pedepsită de lege, o abatere de la datorie sau de la morală; culpabil; pasibil de o pedeapsă. 2. (Despre faptele, comportările etc. oamenilor) Care este în afară de lege sau de bunele moravuri, care nu poate fi îngăduit, permis; nepermis. – Din sl. vinovatŭ.
VINOVÁT, -Ă, vinovați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vină, care a săvîrșit o faptă pedepsită de lege, o greșeală sau o abatere de la datorie sau de la morală; culpabil. Avocatul se simțea vinovat că a făcut prostia de-a pleca din București. REBREANU, R. II 53. Ești vinovat de toate cîte mi s-au întîmplat. CARAGIALE, O. III 79. Pentru că m-o făcut dumnezeu fată, maică-mea nu mă poate suferi, parcă eu sînt vinovată. ALECSANDRI, T. I 52. De-oi fi, doamne, vinovat, Vrednic sînt de spînzurat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 398. Asta este o greșeală de care e vinovat gustul meu. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ (Construit cu dativul, care arată față de cine a greșit cineva) Ce vi-i robul vinovat, Astfel de l-ați ferecat? ALECSANDRI, P. P. 126. (Glumeț) A ucis-o [pe găină], fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana! CREANGĂ, P. 70. ◊ (Substantivat) A rămas să cheme pe vinovată înaintea scaunului lor, în dimineața următoare. SADOVEANU, O. VIII 229. Plecă ochii în pămînt, rușinat, și răspunse ca un vinovat. REBREANU, I. 103. Stricăciunea se făcuse și vinovatul trebuia să plătească. CREANGĂ, A. 50. La cea mai mică greșeală... capul vinovatului se spînzura. negruzzi, S. I 143. 2. (Învechit; construit cu dativul, care arată pedeapsa cuvenită) Pasibil de... După pravilele locului lor, era vinovați morții. DRĂGHICI, R. 302. 3. Care este în afară de lege sau de bunele moravuri; nepermis. Simțeam în mine ceva... bolnăvicios și vinovat. GALACTION, O. I 59.
vinovát adj. m., pl. vinováți; f. vinovátă, pl. vinováte
vinovát adj. m., pl. vinováți; f. sg. vinovátă, pl. vinováte
VINOVÁT adj. 1. (JUR.) culpabil, (înv.) culpeș, greșit. (Arestatul a fost găsit ~.) 2. blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, rușinos, urât, (livr.) reprehensibil, (înv.) ocarnic, ocărâtor, rușinător. (O faptă ~.)
Vinovat ≠ candid, inocent, nevinovat
VINOVÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) (despre persoane) Care a comis o încălcare a legii sau a normelor morale. 2) (despre faptele și comportările oamenilor) Care nu poate fi admis, îngăduit; care contravine moralei. /<sl. vinovatu
vinovat a. și m. culpabil. [Slav. VINOVATĭ, pricinaș].
vinovát, -ă adj. (vsl. vinovatĭ, autor; bg. vinovat, vinovat; rus. vinovátyĭ). Culpabil, de vină, care a comis o greșală orĭ un delict.
VINOVAT adj. 1. (JUR.) culpabil, (înv.) culpeș, greșit. (Arestatul a fost găsit ~.) 2. blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, rușinos, urît, (livr.) reprehensibil, (înv.) ocarnic, ocărîtor, rușinător. (O faptă ~.)
NEMO PRAESUMITUR MALUS NISI PROBETUR (lat.) nimeni nu este socotit vinovat dacă nu se dovedește (vinovăția) – Principiu de drept roman.

vinovat dex

Intrare: vinovat
vinovat adjectiv