vinovăție definitie

13 definiții pentru vinovăție

VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. – Vinovat + suf. -ie.
VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. – Vinovat + suf. -ie.
VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat, starea celui vinovat; culpabilitate, vină. Cu o umbră de vinovăție pe față, surîse șters. DUMITRIU, N. 40.
vinovățíe s. f., art. vinovățía, g.-d. art. vinovățíei; pl. vinovățíi, art. vinovățíile
vinovățíe s. f., art. vinovățía, g.-d. art. vinovățíei; pl. vinovățíi, art. vinovățíile
VINOVĂȚÍE s. v. vină.
Vinovăție ≠ candoare, inocență, nevinovăție
VINOVĂȚÍE ~i f. Stare a celui vinovat de ceva; vină; culpabilitate. [G.-D. vinovăției] /vinovat + suf. ~ie
vinovăție f. culpabilitate.
vinovățíe f. (d. vinovat). Culpabilitate: a stabili vinovăția acuzatuluĭ.
VINOVĂȚIE s. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, vină, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. și reg.) teahnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (~ lui e de gravitate minoră.)
VINOVĂȚIE. Subst. Vinovăție, vină, culpă, culpabilitate. Greșeală, greș (înv. și reg.), eroare, incorectitudine, abatere, rătăcire (fig.), păcat, păcătuire, sacrilegiu, impietate; păcatul strămoșesc (originar). Contravenție, ilegalitate, infracțiune, delict, recidivă, crimă. Învinovățire, învinuire, inculpare, acuzare, acuzație, imputare, imputație, incriminare, incriminație (înv.). Învinuit, inculpat, culpaș (înv.), împricinat, pricinaș (pop.), acuzat, pîrît; făptaș, făptuitor; infractor, contravenient, recidivist, delincvent, criminal, criminalist (înv.). Țap ispășitor (fig). Adj. Vinovat, de vină, culpabil, culpaș (înv.), greșit (înv. și reg.). Învinuit, acuzat, împricinat, pricinaș (pop.), incriminat. Vb. A fi vinovat, a fi în culpă, a se face vinovat, a greși, a păcătui, a intra (a cădea) în păcat (păcate), a-și face păcate cu cineva; a comite (a săvîrși) o infracțiune (un delict, o crimă), a contraveni. A purta vina, a se simți vinovat, a avea sentimentul vinovăției, a avea ceva pe suflet (pe conștiință), a fi (a se simți, a se ști) cu musca pe căciulă, a da din colț în colț. A băga (cuiva) vină, a da (a arunca, a pune) vina pe cineva, a face cuiva o vină din (pentru) ceva, a găsi vinovat (pe cineva), a-i da cuiva greș (înv.), a-i face cuiva proces de intenții, a învinovăți, a învinui, a inculpa, a acuza, a pîrî, a imputa, a incrimina. A-și recunoaște vina, a-și pune cenușă în cap, a se învinovăți, a se învinui. V. constrîngere, eroare, hoție, ilegalitate, închisoare, înșelătorie, omor, pedeapsă.
NEMO PRAESUMITUR MALUS NISI PROBETUR (lat.) nimeni nu este socotit vinovat dacă nu se dovedește (vinovăția) – Principiu de drept roman.

vinovăție dex

Intrare: vinovăție
vinovăție substantiv feminin