Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru vingalac

VINGAL├üC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: ving─âl├íc s. n.] ÔÇô Din germ. Winkelhaken.
VINGĂLÁC s. n. v. vingalac.
VINGAL├üC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: ving─âl├íc s. n.] ÔÇô Din germ. Winkelhaken.
VINGĂLÁC s. n. v. vingalac.
VINGAL├üC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. ├Äntr-ascuns c─âutai s─â-╚Ťi deprinzi m├«na cu vingalacul. PAS, Z. I 284. ╚śtiam c─â tot a╚Öa mare me╚Öter e tipograful nostru... precum este ╚Öi me╚Öter spre a ze╚Ťui pe vingalac. ODOBESCU, S. III 313. ÔÇô Variant─â: ving─âl├íc s. n.
VINGĂLÁC s. n. v. vingalac.
vingalác (rar) s. n., pl. vingaláce
vingalác s. n., pl. vingaláce
VINGALÁC s. v. culegar.
VINGAL├üC s.n. (Poligr.) Instrument de metal ├«n care ze╚Ťarul a╚Öaz─â literele culese pentru textul de imprimat; culegar. [< germ. Winkelhaken].
VINGAL├üC s. b. instrument de metal ├«n care ze╚Ťarul a╚Öaz─â literele culese pentru textul de imprimat; culegar. (< germ. Winkethaken)
vingal├íc (-ce), s. n. ÔÇô Culeg─âtor la tipografie. ÔÇô Var. ving─âlac. Germ. Winkelhaken, cf. pol. winkelak (Cihac, II, 457). Cf. vinchel.
VINGAL├üC ~ce n. poligr. Pies─â metalic─â ├«n care ze╚Ťarul a╚Öaz─â literele culese ├«ntr-o anumit─â ordine, form├ónd textul care urmeaz─â s─â fie tip─ârit; culegar. /<germ. Winkelhaken
ving─âlac n. unealt─â tipografic─â pe care ze╚Ťarul a╚Öeaz─â literele. [Nem╚Ť. WINKELHAKEN].
ving─âl├íc n., pl. e (germ. winkelhaken). Trans. Aparatu pe care culeg─âtoru ├«l ╚Ťine cÔÇÖo m├«n─â ╚Öi a╚Öeaz─â cu cea-lalt─â literele culese. V. ╚Öif.
VINGALAC s. (TIPOGR.) culegar, culeg─âu, (rar) col╚Ťar, compozitor.

Vingalac dex online | sinonim

Vingalac definitie

Intrare: vingalac
ving─âlac substantiv neutru
vingalac substantiv neutru