vingălac definitie

16 definiții pentru vingălac

VINGALÁC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: vingălác s. n.] – Din germ. Winkelhaken.
VINGĂLÁC s. n. v. vingalac.
VINGALÁC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: vingălác s. n.] – Din germ. Winkelhaken.
VINGĂLÁC s. n. v. vingalac.
VINGALÁC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. Într-ascuns căutai să-ți deprinzi mîna cu vingalacul. PAS, Z. I 284. Știam că tot așa mare meșter e tipograful nostru... precum este și meșter spre a zețui pe vingalac. ODOBESCU, S. III 313. – Variantă: vingălác s. n.
VINGĂLÁC s. n. v. vingalac.
vingalác (rar) s. n., pl. vingaláce
vingalác s. n., pl. vingaláce
VINGALÁC s. v. culegar.
VINGALÁC s.n. (Poligr.) Instrument de metal în care zețarul așază literele culese pentru textul de imprimat; culegar. [< germ. Winkelhaken].
VINGALÁC s. b. instrument de metal în care zețarul așază literele culese pentru textul de imprimat; culegar. (< germ. Winkethaken)
vingalác (-ce), s. n. – Culegător la tipografie. – Var. vingălac. Germ. Winkelhaken, cf. pol. winkelak (Cihac, II, 457). Cf. vinchel.
VINGALÁC ~ce n. poligr. Piesă metalică în care zețarul așază literele culese într-o anumită ordine, formând textul care urmează să fie tipărit; culegar. /<germ. Winkelhaken
vingălac n. unealtă tipografică pe care zețarul așează literele. [Nemț. WINKELHAKEN].
vingălác n., pl. e (germ. winkelhaken). Trans. Aparatu pe care culegătoru îl ține c’o mînă și așează cu cea-laltă literele culese. V. șif.
VINGALAC s. (TIPOGR.) culegar, culegău, (rar) colțar, compozitor.

vingălac dex

Intrare: vingalac
vingălac substantiv neutru
vingalac substantiv neutru