VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.

VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.[1]

VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Învechit) Urmărire, pedepsire a crimelor; răzbunare. Și-a plecat capul călăilor lui Ipsilante, ca să nu compromită viitorul țării sale, expuind-o la vindicta turcească. GHICA, la CADE.

vindíctă (înv.) s. f., g.-d. art. vindíctei; pl. vindícte

vindíctă s. f., g.-d. art. vindíctei; pl. vindícte

VINDÍCTĂ s.f. (Liv.) Urmărire, răzbunare a unei crime. [< fr. vindicte, lat. vindicta].

VINDÍCTĂ s. f. vendetă. (< fr. vindicte, lat. vindicta)