vindecătoare definitie

13 definiții pentru vindecătoare

VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.
VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.
VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care are însușirea de a alina sau de a vindeca. Scrisul lui și-l voia ca un balsam vindecător. C. PETRESCU, C. V. 122. Îmi doream un somn adine și vindecător. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 9. Un izvor a cărui apă avea putere vindecătoare. ȘEZ. III 236. ◊ (Substantivat) Vindecătoru-ngriji-va de rană și asupra-i va pune leacuri alese. MURNU, I. 73.
vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre
vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre
VINDECĂTOÁRE s. v. usturoiță.
VINDECĂTÓR adj. întremător, lecuitor, tămăduitor, (înv.) vrăciuitor. (O cură ~oare.)
VINDECĂTÓR adj. v. curativ.
VINDECĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care vindecă; cu proprietatea de a vindeca; tămăduitor; lecuitor. /v. a vindeca
vindecător a. și m. care vindecă.
vindecătoare s. v. USTUROIȚĂ.
vindecător adj. v. CURATIV.
VINDECĂTOR adj. întremător, lecuitor, tămăduitor, (înv.) vrăciuitor. (O cură ~.)

vindecătoare dex

Intrare: vindecător
vindecător adjectiv
Intrare: vindecătoare
vindecătoare