Dicționare ale limbii române

15 definiții pentru viligiaturistă

VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.
VILIGIATURÍST, -Ă s. m. și f. v. vilegiaturist.
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiaturíst, -ă, s. m. și f.] – Vilegiatură + suf. -ist.
VILIGIATURÍST, -Ă s. m. și f. v. vilegiaturist.
VILEGIATURÍST, -Ă, vilegiaturiști, -ste, s. m. și f. (Și în forma viligiaturist) Persoană care se află în vilegiatură. Cîțiva viligiaturiști care se plimbau în mijlocul drumului își strigară îngrijorați copiii să ferească din calea docarului. C. PETRESCU, S. 183. – Pronunțat: -gi-a-. – Variantă: viligiaturíst, -ă s. m. și f.
VILIGIATURÍST, -Ă s. m. și f. v. vilegiaturist.
vilegiaturístă (-gi-a-) s. f., g.-d. art. vilegiaturístei; pl. vilegiaturíste
vilegiaturístă s. f. (sil. -gi-a-), pl. vilegiaturíste
VILEGIATURÍST s. sezonist. (~ venit la mare.)
VILEGIATURÍST, -Ă s.m. și f. Persoană care se află în vilegiatură. [Pron. -gi-a-, var. viligiaturist, -ă s.m.f. / < vilegiatură + -ist].
VILIGIATURÍST, -Ă s.m. și f. v. vilegiaturist.
VILEGIATURÍST, -Ă s. m. f. cel care se află în vilegiatură. (< vilegiatură + -ist)
VILEGIATURÍST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Persoană aflată în vilegiatură). /vilegiatură + suf. ~ist
*vilegiaturíst, -ă s. (d. vilegiatură). Sezonist.
VILEGIATURIST s. sezonist. (~ veniți la mare.)

viligiaturistă definitie

viligiaturistă dex

Intrare: vilegiaturistă
vilegiaturistă substantiv feminin admite vocativul
  • silabisire: -gi-a-
viligiaturistă substantiv feminin admite vocativul