vilegiatura definitie

15 definiții pentru vilegiatura

VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiatúră s. f.] – Din fr. villégiature.
VILIGIATÚRĂ s. f. v. vilegiatură.
VILEGIATÚRĂ, vilegiaturi, s. f. Concediu, vacanță etc. petrecută de cineva în afara locului său de domiciliu. [Pr.: -gi-a-. – Var.: (pop.) viligiatúră s. f.] – Din fr. villégiature.
VILIGIATÚRĂ s. f. v. vilegiatură.
VILEGIATÚRĂ s. f. (Și în forma viligiatură) Petrecere a unei perioade de timp (în cursul unei vacanțe sau al unui concediu) la țară, la munte sau pe malul mării. Eram hotărît să văd în toți tovarășii mei de vilegiatură niște oameni buni și foarte cumsecade. SADOVEANU, O. VI 521. Nadina povesti cîte ceva din vilegiatura ei prelungită. REBREANU, R. I 157. [Coșbuc] n-a venit la sat în vilegiatură, ca să guste viața cîmpenească, el singur e copil al satului. GHEREA, ST. CR. III 123. Situațiunea Cotnarului, încungiurat de vii, livezi și păduri, făcea încîntătoare vilegiatura domnească. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ (Glumeț, în legătură cu animalele) Știi dumneata că [țiparul] vine în apele noastre numai în viligiatură? C. PETRESCU, C. V. 191. – Pronunțat: -gi-a-. – Variantă: viligiatúră s. f.
VILIGIATÚRĂ s. f. v. vilegiatură.
vilegiatúră (-gi-a-) s. f., g.-d. art. vilegiatúrii; pl. vilegiatúri
vilegiaturá vb., ind. prez. 1 sg. vilegiaturéz, 3 sg. și pl. vilegiatureáză
vilegiatúră s. f. (sil. -gi-a-), g.-d. art. vilegiatúrii; pl. vilegiatúri
VILEGIATÚRĂ s.f. Interval de timp, vacanță petrecută la țară sau într-o stațiune balneoclimatică. [Pron. -gi-a-, var. viligiatură s.f. / cf. fr. villégiature, it. villeggiatura].
VILIGIATÚRĂ s.f. v. vilegiatură.
VILEGIATÚRĂ s. f. interval de timp, vacanță petrecută la țară sau într-o stațiune balneoclimatică. (< fr. villégiature)
VILEGIATÚRĂ ~i f. Petrecere a unei perioade de timp, mai ales a vacanțelor (de vară), în afara orașului (la țară sau într-o stațiune balneară). [G.-D vilegiaturii; Sil. -gi-a-] /<fr. villégiature
vilegiatură f. ședere la țară în timpul verei.
*vilegiatúră f., pl. ĭ (fr. villégiature, d. it. villeggiatura). Petrecere la țară saŭ într’o stațiune balneară saŭ climatică p. odihnă: a pleca în vilegiatură, a face o lungă vilegiatură. V. sezon.

vilegiatura dex

Intrare: vilegiatură
viligiatură substantiv feminin
vilegiatură substantiv feminin
  • silabisire: -gi-a-
Intrare: vilegiatura
vilegiatura verb grupa I conjugarea a II-a