vig definitie

2 intrări

13 definiții pentru vig

VIG, viguri, s. n. (Pop.) Val, sul, trâmbă (de pânză, de stofă etc.) – Din magh. vég.
VIG, viguri, s. n. (Pop.) Val, sul, trâmbă (de pânză, de stofă etc.) – Din magh. vég.
VIG, viguri, s. n. (Popular) Val, sul de pînză, de postav sau de altă țesătură. Rafturile gem de viguri neîncepute. STANCU, D. 378. Te-oi ascunde Tot în viguri de giolgiuri Și-n valuri de postavuri. BIBICESCU, P. P. 271. Tu Mariță nu mai sta, Ia foarfeca Și vigu cu abaoa Și croiește-o ipingea. ȘEZ. XII 78.
vig (pop.) s. n., pl. víguri
vig s. n., pl. víguri
VIG s. v. sul, trâmbă, val, vălătuc.
GIG2, gíguri, s. n. (Mold.) v. vig.
vig (-guri), s. n. – Val de țesătură rulată. – Var. Mold. gig. Mag. vég (Tiktin; Gáldi, Dict., 169). În Trans. și Olt.
gig n. Mold. val de pânză sau suman (de 70-100 metri): se fac multe giguri de sumani CR. [Tr. vig = ung. VÉG].
vig n. Tr. val de pânză. [V. gig].
vig n., pl. urĭ (ung. vég). Trans. Mold. Val (vălătuc, trîmbă) de postav: stofele se desfăceaŭ în bucățĭ saŭ „vigurĭ”; numele de „vig” ține pînă pe la 1650 măcar (Ĭorga, Negoț. 230). – În nord, pop. gig: la Humuleștĭ se fac multe gigurĭ de sumane (Cr.). V. chermea.
vig s. v. SUL. TRÎMBĂ. VAL. VĂLĂTUC.
VIG cf. ung. vig „vesel”. 1. Vigul, olt. (Gorj 344; Sd VI 483). 2. Viga f. (16 B IV 267). 3. Cf. cu suf.-eciu: Vigheciu, actual.

vig dex

Intrare: vig
vig substantiv neutru
Intrare: Vig
Vig