VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb. IV. Intranz. impers. (Pop.) A fi vifor, furtună, viscol. – Din vifor.

VIFORÁ vb. I v. viforî.

VIFORÎ́, pers. 3 viforăște, vb.. IV. Intranz. A fi furtună, vifor. V. viscoli. Azi-noapte a viforît și a nins. CARAGIALE, O. VII 197. Culcă-te ca să dormim Că n-a nins, n-a viforît: Vînt de vară c-a bătut. TEODORESCU, P. P. 77. – Variantă: viforá, pers. 3 viforează (PĂSCULESCU, L. P. 53, ANT. LIT. POP. I 490), vb. I.

viforî́ (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. viforắște, imperf. 3 sg. viforá, perf. s. 3 sg. viforî́; conj. prez. 3 sg. să viforáscă; ger. viforấnd; part. viforất

viforî́ vb., ind. prez. 3 sg. viforăște, imperf. 3 sg. viforá; conj. prez. 3 sg. viforáscă

VIFORÂT adj. v. furtunos, viforos, vijelios.

VIFORÎ vb. 1. v. viscoli. 2. a se învifora. (Vremea s-a ~.)

A VIFORÎ́ pers. 3 ~ăște intranz. pop. A fi vifor; a viscoli; a spulbera. /Din vifor

VIFORÎ vb. 1. a viscoli. (Afară ~.) 2. a se învifora. (Vremea s-a ~.)

viforît adj. v. FURTUNOS. VIFOROS. VIJELIOS.