VÍFOR, vifore, s. n. (Pop.) Vânt puternic, furtună mare (cu ninsoare); viforniță, viforeală. – Din sl. vihrŭ, bg., sb. vihor.

VÍFOR, vifore, s. n. (Pop.) Vânt puternic, furtună (însoțită de ninsoare); viforniță, viforeală. – Din sl. vihrŭ, bg. scr. vihor.

VÍFOR, vifore, s. n. Vînt puternic, furtună, de obicei însoțită de ninsoare. V. viscol, vijelie. Iată-l în lungul anilor de concentrare, putrezind cu plutonul lui sub aceleași ploi, bătut de aceleași vifore. CAMILAR, N. I 31. Noaptea căzuse deplină; iar viforul parcă slăbea și zăpada cădea mai deasă. SADOVEANU, O. VII 365. Viforul șuera, gemea și urla în răstimpuri cu glas acum de frunze spulberate, acum de codri zbuciumați. HOGAȘ, M. N. 175. ◊ Fig. Au îndurat sărăcie și batjocură... au trecut printr-un vifor de nemulțămiri. SADOVEANU, la CADE. Ei scot din a lor arcuri un vifor de săgeți. ALECSANDRI, O. 216.

vífor (pop.) s. n., pl. vífore

vífor s. n., pl. vífore

VÍFOR s. (MET.) 1. v. viscol. 2. v. furtună.

vífor (-re), s. n. – 1. Furtună, vînt puternic, vijelie. – 2. Boală nedeterminată. – Var. vivor, vihor. Sl. vihrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 456; Conev 37), cf. bg. vihăr, sb. vihor, mag. vihar. – Der. jivur, s. n. (curent; torent, șuvoi), de la var. vivor (Iordan, BF, IX, 143); vicol, s. n. (furtună, vînt mare), în Mold., var. neclară, dar care depinde evident de cuvintele anterioare; viscol, s. n. (furtună, vînt cu zăpadă); viforatic, adj. (furtunos, vijelios); viforî (var. vifori, vivorî), vb. (a fi vifor); viforniță (var. vivorniță), s. f. (vijelie, vîntoasă); viforos, adj. (vertiginos, vijelios; năvalnic); viscoli, vb. (a bate vînt cu ninsoare); viscolitură, s. f. (vînt cu zăpadă); viscolos, adj. (furtunos). Der. propuse pînă acum pentru viscol nu par suficiente (din mag. *veskölni, în loc de veszködni „a fi agitat”, după Scriban, Arhiva, XXX, 286; din mag. viszkol- „a împinge”, după Drăganu, Dacor., V, 377).

VÍFOR ~e n. pop. Ninsoare însoțită de vânt puternic; viscol; spulber; viforniță. /<sl. vihoru

vifor n. furtună (amestecată cu zăpadă); fig. cu ce vifor de urgie năvăliră ’n Românie! AL. [Slav. VIHRŬ, vârtej].

vífor și (vechĭ) víhor n., pl. e și urĭ (bg. vihŭr, d. vsl. vihrŭ, vîrtej, ciclon; rut. vihr și vihor). Furtună de ĭarnă. – În Serbia vívor. V. viscol.

VIFOR s. (MET.) 1. viforniță, viscol, viscoleală, (pop.) viforeală, (înv. și reg.) spărgău, (prin Ban.) vicodol, (Mold. și Bucov.) vicolitură, (Bucov.) vicolniță, (Transilv.) vocot. (În decembrie a fost un ~ cumplit.) 2. furtună, vijelie, (pop.) vîntoasă, (reg.) vîntoaie, (prin Ban.) vicodol, (prin Bucov.) vîntăraie, (înv.) bură, tempestate, tempestă, (latinism înv.) procelă. (Afară s-a dezlănțuit ~.)

VIFOR subst. 1. Giforeanu. Gh. act. < gifor < (ghifor) vifor. 2. Viporul, Necula, boier munt., 1582 (Sd XXI 11), cu p < f, ca Stepan < Ștefanos. 3. Prob. Vivăr, Crăciun (BCI VII 31), cu asim. progresivă. 4. Vihorești s. (17 B II 83, 291). 5. Cf. Bihor și Biharea tt., ard.