viflaím, s.n. – (reg.) 1. Orașul Bethleem: „În Viflaim azi / E mare minune. / Vergură curată / Aduce prunc în lume” (Memoria, 2001). 2. Dramă populară jucată în ziua de Crăciun în biserică sau în curtea bisericii, având ca temă nașterea lui Hristos (Vicleim, în Olt.; Vifleim, Viflaim, în Trans.; Irozii, în Mold.). Dramă populară „de origine cărturărească apuseană și de dată mai nouă, fiind pomenită la noi pentru prima dată de Miron Costin” (Folclor lit. rom., 1967: 102-103). G. Dem. Teodorescu crede că ea a pătruns pe teritoriul țării noastre prin filiera bizantină, o dată cu introducerea creștinismului în Dacia, în timp ce M. Gaster susține că provine din Germania, prin intermediul sașilor colonizați. F. Nistor precizează că textul popular din Viflaim reprezentând mitul nașterii avea în trecut un conținut laic, cu caracter social. Acesta „a circulat din gură în gură, s-a jucat, până a fost prelucrat și adăugat cu diverse personaje care se integrau cultului creștin, primind astfel o puternică tentă religioasă. Și așa, însă cei care au jucat-o i-au păstrat caracterul popular cu personaje profane” (Nistor, Măștile populare, 1973: 6). – Din sl. vithlěemǔ (DEX, MDA); după numele orașului biblic Vitleim sau Betleem, din Palestina (Șăineanu, Scriban).

viflaím, (Vicleim, în Olt.; Vifleim, Viflaim, în Trans.; Irozii, în Mold.), s.n. – 1. Orașul Bethleem: „În Viflaim azi / E mare minune. / Vergură curată / Aduce prunc în lume” (Memoria 2001). 2. Dramă populară jucată în ziua de Crăciun în biserică sau în curtea bisericii, având ca temă nașterea lui Hristos. Dramă populară „de origine cărturărească apuseană și de dată mai nouă, fiind pomenită la noi pentru prima dată de Miron Costin” (Folclor lit. rom. 1967: 102-103). G. Dem. Teodorescu crede că ea a pătruns pe teritoriul țării noastre prin filiera bizantină, o dată cu introducerea creștinismului în Dacia, în timp ce M. Gaster susține că provine din Germania, prin intermediul sașilor colonizați. F. Nistor precizează că textul popular din Viflaim reprezentând mitul nașterii avea în trecut un conținut laic, cu caracter social. Acesta „a circulat din gură în gură, s-a jucat, până a fost prelucrat și adăugat cu diverse personaje care se integrau cultului creștin, primind astfel o puternică tentă religioasă. Și așa, însă cei care au jucat-o i-au păstrat caracterul popular cu personaje profane” (Nistor, Măștile populare, 1973: 6). – Sl. vithlěemǔ.