viermui definitie

10 definiții pentru viermui

VIERMUÍ, pers. 3 viermuiește, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.
VIERMUÍ, viermuiesc, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.
VIERMUÍ, viermuiesc, vb. IV. Intranz. A mișuna, a forfoti în număr mare, a se mișca neîncetat de colo-colo, a foi (ca viermii). În patru sute de curți viermuiesc atîția copii, de nu știu ce-o să mai fie. SADOVEANU, P. M. 199. În lumina roșie oamenii viermuiau ca niște umbre fără odihnă. REBREANU, R. II 206. ◊ (Prin metonimie) În vale viermuiesc turbanele. VLAHUȚĂ, R. P. 24. ◊ Fig. Poetul cu mare talent și varietate ne-a făcut să vedem viermuind și încolăcindu-se toate aplecările lacome, slugarnice și zavistioase ale boierilor. ODOBESCU, S. II 533.
viermuí (a ~) (vier-) vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 să viermuiáscă
viermuí vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. viermuiáscă
VIERMUÍ vb. v. forfoti.
A VIERMUÍ pers. 3. ~éște intranz. (despre mulțimi de ființe) A se mișca fără întrerupere, grăbit și haotic; a foi; a foșni; a mișuna; a roi; a furnica; a forfoti; a fojgăi. /vierme + suf. ~ui
viermuì v. a furnica (și fig.).
vĭermuĭésc v. intr. (d. vĭerme). Lit. Foĭesc, mișun, fojgăĭ, furnic: vĭermuĭaŭ vĭermiĭ în stîrv, vĭermuĭa stîrvu de vĭermĭ. – În est verm-.
VIERMUI vb. a se agita, a colcăi, a (se) foi, a forfoti, a se frămînta, a furnica, a mișui, a mișuna, a roi, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.) a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Lumea ~ pe străzi.)

viermui dex

Intrare: viermui
viermui intranzitiv conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
  • silabisire: vier-mu-i