VIÉRME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguieț, de obicei cu o piele lucioasă, care trăiesc în sol, în apă sau ca parazite pe plante și pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de mătase = larvă a unor fluturi care produc gogoșile de mătase și care se hrănesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inimă = a fi chinuit de griji. A trăi ca viermele în hrean (sau în rădăcina hreanului) = a duce (și a se deprinde cu) o viață grea. A avea viermi (neadormiți) = a fi neastâmpărat, a nu-și găsi locul. A-l mânca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte leneș și murdar. – Lat. vermis.

VIÉRME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguieț, de obicei cu o piele lucioasă, care trăiesc în sol, în apă sau ca parazite pe plante și pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de mătase = larvă a unor fluturi care produc gogoșile de mătase și care se hrănesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inimă = a fi chinuit de griji. A trăi ca viermele în hrean (sau în rădăcina hreanului) = a duce (și a se deprinde cu) o viață grea. A avea viermi (neadormiți) = a fi fi neastâmpărat, a nu-și găsi locul. A-l mânca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte leneș și murdar. – Lat. vermis.

VIÉRME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu trupul moale, lungăreț, acoperit cu o piele lucioasă, care formează o încrengătură a regnului animal; (popular) nume dat larvelor de insecte. Tremuri ca un vierme pînă-n fundul vieții tale. MACEDONSKI, O. I 276. În iepure este o prepeliță și în prepeliță sînt trei viermi. ISPIRESCU, L. 262. Sufletul tău, dragă, sub vălul grațios, S-ascunde ca un vierme în crinul cel frumos. BOLINTINEANU, O. 117. ◊ (În imprecații) Cine face orz din grîu, Șază-n sînge pînă-n brîu, Să-l mînce viermii de viu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. ◊ Expr. A trăi ca viermele în hrean (sau în rădăcina hreanului) = a duce o viață amărîtă și a se deprinde cu o astfel de viață. A avea viermi (neadormiți), se spune despre copiii neastîmpărați, care nu-și află locul. A-l mînca (pe cineva) viermii de viu, se spune despre cei foarte leneși și foarte murdari. ◊ Fig. Să poți fi scutit la bătrîneță de scîrbă – viermele inimii. SADOVEANU, D. P. 23. În miezul istoricului din el, mijea în noaptea asta înstelată, în umbra cedrului, viermele tuturor îndoielilor cunoașterii. CAMIL PETRESCU, O. II 31. Nimeni nu știa ce vierme îl rodea la inimă. ISPIRESCU, L. 393. – Compus: vierme-de-mătase = larva unui fluture (originar din China), pe care omul îl crește, cu îngrijiri speciale, pentru firul pe care îl secretă și în care se învelește cînd trece de la starea de larvă la cea de cocon și care, prelucrat, formează un material textil foarte prețios (Bombyx mori). Sub razele lunii, viermele-de-mătase rodea frunza pădurilor de dud. BOGZA, M. S. 116. Viermele-de-matase dascal la țesut să-ți fie. CONACHI, P. 298.

viérme (vier-) s. m., pl. viermi

viérme s. m., pl. viermi

BURUIANA-VIÉRMELUI s. v. punguliță.

VIÉRME s. (ENTOM.) vierme-alb = (Bucov.) babă, ciormag, (Maram.) ciorman, ciormă. (Larva cărăbușului se numește ~); vierme de făină = molete, (pop.) sfoiag, (Olt. și Ban.) surdomaș. (~ este larva morarului); vierme-de-mătase = fluture-de-mătase, (pop.) gândac-de-mătase.

viérme (-mi), s. m. – Animal nevertebrat lipsit de picoare. – Mr. vermu, megl. varmi, istr. l’erm. Lat. vĕrmis (Pușcariu 1881; REW 9231), cf. it., sp., port. verme, prov., cat. verm, fr. ver. – Der. viermănar, s. m. (insectă, Sarcophaga carnaria); viermănos, adj. (cu viermi, mîncat de viermi); viermănoșa, vb. refl. (a se umple de viermi); viermar, s. n. (pensă de scos paraziții de pe oi); viermăt (var. viermărit), s. n. (mulțime de viermi, forfotă); viermărie, s. f. (viermărit; forfoteală); viermui, vb. (a mișuna, a forfoti).

VIÉRME ~i m. Animal nevertebrat, fără picioare, cu corpul moale și alungit, care trăiește în sol, în apă sau parazitează pe plante și animale. ◊ ~ de mătase larva unor specii de fluturi care produce gogoșile de mătase. /<lat. vermis, ~is

vierme m. 1. animal cu corpul moale și prelung; vierme de mătase, specie de omidă a cării gogoașă dă mătasea; 2. fig. cauză de necazuri: ce vierme te roade la inimă? ISP. [Lat. VERMIS].

vĭérme (vest) și vérme (est) m. (lat. vĕrmis, it. verme, pv. fr. ver). Un animálcul moale și contráctil, de forma șarpeluĭ, mic de la cîțĭ-va milimetri pînă la cîțĭ-va centimetri orĭ și metri, ca: rîmele, limbriciĭ, tenia ș. a. Pop. Larvă de insect. Vĭerme de mătase (barb. după fr. ver à soie), gîndac de mătase. Fig. Cauză interioară și continuă de suferință: a avea un vĭerme la inimă.

buruiana-viermelui s. v. PUNGULIȚĂ.

VIERME s. (ENTOM.) vierme-alb = (Bucov.) babă, ciormag, (Maram.) ciorman, ciormă. (Larva cărăbușului se numește ~); vierme de făină = molete, (pop.) sfoiag, (Olt. și Ban.) surdomaș. (~ este larva morarului); vierme-de mătase = fluture-de-mătase, (pop.) gîndac-de-mătase.

a avea viermi / mâncărici în cur expr. (vulg.) a nu avea astâmpăr, a nu-și găsi locul

a-l mânca viermii de viu expr. a fi foarte leneș și murdar.