vier definitie

22 definiții pentru vier

VIÉR2, vieri, s. m. 1. Porc necastrat. 2. Porc mistreț mascul. – Lat. verres.
VIÉR1, vieri, s. m. (Rar) Podgorean, viticultor. ♦ Îngrijitor, păzitor de vie. – Vie + suf. -ar.
VIÉR2, vieri, s. m. 1. Porc necastrat. 2. Porc mistreț mascul. – Din lat. verres.
VIÉR1, vieri, s. m. (Rar) Podgorean, viticultor. ♦ Îngrijitor, păzitor de vie. [Pr.: -vi-er] – Vie + suf. -ar.
VIÉR2, vieri, s. m. 1. Porc necastrat; mascul lăsat de prăsilă. Și-n tot cotețul S-adăposteau cîte cinzeci de scroafe Cu godăcei. În vremea asta vierii Mîncau pe-afară. MURNU, O. 233. 2. Porc mistreț mascul. Cad pe brînci gliganii și vierii săgetați. ODOBESCU, S. III 110. Intrînd în dușmani singur, ca vieru-n stuhul tare, Au prins pe hanul Mirza. ALECSANDRI, P. III 284. 3. (La pl.) Numele popular al unei constelații. Steaua Aldebaran... are alături vierii, porcii sau scroafa cu purcei. PAMFILE, CER. 170.
VIÉR1, vieri, s. m. Cel care se ocupă cu cultura viței de vie și cu fabricarea vinului (v. podgorean); îngrijitor, păzitor la vie. S-a aflat că pe neamț îl cheamă Franț Capca și că e de meserie vier. STANCU, D. 53..
vier2 (porc) s. m., pl. vieri
viér1 (îngrijitor de vie) (rar) s. m., pl. viéri
vier (porc) s. m., pl. vieri
viér (îngrijitor de vie) s. m., pl. viéri
VIÉR s. (Transilv. și Ban.) vințeler. (~ este păzitorul viei.)
VIÉR s. v. podgorean, viticultor.
viér (-ri), s. m. – Porc necastrat, mistreț mascul. Lat. verrēs (Lambrior 93; Pușcariu 1880; REW 9239), cf. it. verro, prov., cat. verre, fr. ver.
VIER ~i m. 1) Porc necastrat, ținut special pentru reproducere. 2) Porc mistreț mascul. [Monosilabic] /<lat. verres
VIÉR ~i m. Lucrător specializat în cultivarea viței de vie; podgorean; viticultor. [Sil. vi-er] /vie + suf. ~er
vier m. porc scopit. [Lat. VERRES].
vier m. cel ce cultivă sau păzește via. [Lat. VINEARIUS].
vĭer (vest) și ver (est) m. (lat. vĕrres, it. verre, verro, pv. vfr. ver, cat. verro). Porc nejugănit.
viér m. (d. vie saŭ lat. vinearius). Îngrijitor de vie. – Fem. -eásă și -íță, pl. ese, ițe.
VIER s. (Transilv. și Ban.) vințeler. (~ este păzitorul viei.)
vier s. v. PODGOREAN. VITICULTOR.
VIER subst. vïer, sau subst. vĭer. 1. Vierul s. 2. Vier/ea b. (Vr); -escu act.; -ești; s.; Viere sau Vieria, Ion, mold. (Sd VII 60). 3. Vieroș m-rea (16 B IV 271); -i s. 4. Cf. Vierșani s.

vier dex

Intrare: vier (porc)
vier substantiv masculin admite vocativul
Intrare: vier (persoană)
vier substantiv masculin admite vocativul
Intrare: Vier
Vier