VIDEOFONÍE s. f. Termen folosit pentru transmisia simultană a imaginii și a sunetului. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophony, fr. vidéophonie.

VIDEOFONÍE, s. f. Termen folosit pentru transmisia simultană a imaginii și a sunetului. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophony, fr. vidéophonie.

videofoníe s. f. (sil. -de-o-), g.-d. art. videofoníei; pl. videofoníi

VIDEOFONÍE s. f. tehnică ce permite a înregistra imaginea și sunetul pe un suport magnetic cu ajutorul unei camere de televiziune și a unui magnetoscop și a reda această înregistrare pe un ecran de televiziune: video2 (II). (< engl. videophony, fr. vidéophonie)

videofoníe s. f. 1965 Transmiterea prin videofon v. videofon (din engl. videophony, fr. vidéophonie; DEX-S)

VIDEO- „imagine, vedere, vizual”. ◊ L. video, ere „a vedea” > fr. vidéo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. video-. □ ~fon (v. -fon), s. n., videotelefon*; ~fonie (v. -fonie1), s. f., transmitere prin videofon; ~grafie (v. -grafie), s. f., imagine fotografică realizată prin mijloace video; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de videofilme înregistrate pe videocasete; ~telefon (v. tele-, v. -fon), s. n., telefon prevăzut cu un mecanism care transmite și imagini; sin. videofon; ~telefonie (v. tele-, v. -fonie1), s. f., telefonie care poate transmite la distanță și imagini.