VIDEOFÓN, videofoane, s. n. Videotelefon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophone, fr. vidéophone.

VIDEOFÓN, videofoane, s. n. Videotelefon. [Pr.: -de-o-] – Din engl. videophone, fr. vidéophone.

videofón (-de-o-) s. n., pl. videofoáne

videofón s. n. (sil. -de-o-), pl. videofoáne

VIDEOFÓN s. videotelefon.

VIDEOFÓN s.n. Videotelefon. [< fr. vidéophone].

VIDEOFÓN s. n. videotelefon. (< engl. videophone, fr. vidéophone)

videofón s. n. Aparat care redă sunete și imagini ◊ „«Videofonul» sau telefonul cu televiziune este una din invențiile a căror răspândire este așteptată în întreaga lume – cu un deosebit interes. Instalația este formată dintr-un aparat de recepție pentru televiziune, cuplat la un telefon de un tip nou, la care discul este înlocuit cu o claviatură. În prezent, în unele țări (S.U.A., U.R.S.S.) funcționează în mod experimental stații publice de «videofonie».” Cont. 11 VI 65 p. 9; v. și Sc. 14 V 74 p. 6; v. și telefon-televizor, videocasetă (din engl. videophone, cf. fr. vidéophone; DMN 1955, BD 1967; A. Beyrer în SCL 5/76 p. 537; DN3, DEX-S)

VIDEO- „imagine, vedere, vizual”. ◊ L. video, ere „a vedea” > fr. vidéo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. video-. □ ~fon (v. -fon), s. n., videotelefon*; ~fonie (v. -fonie1), s. f., transmitere prin videofon; ~grafie (v. -grafie), s. f., imagine fotografică realizată prin mijloace video; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de videofilme înregistrate pe videocasete; ~telefon (v. tele-, v. -fon), s. n., telefon prevăzut cu un mecanism care transmite și imagini; sin. videofon; ~telefonie (v. tele-, v. -fonie1), s. f., telefonie care poate transmite la distanță și imagini.