Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

22 defini╚Ťii pentru viciu

V├ŹCIU, vicii, s. n. 1. Defect, cusur, neajuns (de construc╚Ťie, de func╚Ťionare etc.) ÔŚŐ Viciu de conforma╚Ťie = dispozi╚Ťie anormal─â a unor p─âr╚Ťi sau organe ale corpului; diformitate fizic─â. ÔÖŽ Fig. Pornire nest─âp├ónit─â ╚Öi statornic─â spre r─âu, apuc─âtur─â rea, patim─â; desfr├óu, dezm─â╚Ť, destr─âb─âlare. 2. Ne├«ndeplinire a unor condi╚Ťii legale de form─â sau de con╚Ťinut ├«n ├«ntocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (├«nv.) v├ş╚Ťiu s. n.] ÔÇô Din fr. vice, lat. vitium.
V├Ź╚ÜIU s. n. v. viciu.
V├ŹCIU, vicii, s. n. 1. defect, cusur, neajuns (de construc╚Ťie, de func╚Ťionare etc.). ÔŚŐ Viciu de conforma╚Ťie = dispozi╚Ťie anormal─â a unor p─âr╚Ťi sau organe ale corpului; diformitate fizic─â. ÔÖŽ Fig. Pornire nest─âp├ónit─â ╚Öi statornic─â spre r─âu, apuc─âtur─â rea, patim─â; desfr├óu, dezm─â╚Ť, destr─âb─âlare. 2. Ne├«ndeplinire a unor condi╚Ťii legale de form─â sau de con╚Ťinut ├«n ├«ntocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (├«nv.) v├ş╚Ťiu s. n.] ÔÇô Din fr. vice, lat. vitium.
V├Ź╚ÜIU s. n. v. viciu.
V├ŹCIU, vicii, s. n. 1. Defect, neajuns, cusur, lips─â. Descompunerea formei, dispari╚Ťia adev─âratei m─âiestrii este unul din viciile cele mai grave ale artei formaliste. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 332, 4/4. Este acesta un viciu al gustului nostru? NEGRUZZI, S. I 335. ÔŚŐ Viciu de conforma╚Ťie = dispozi╚Ťie anormal─â a unor p─âr╚Ťi sau organe ale corpului; diformitate fizic─â. (Jur.) Viciu de form─â = gre╚Öeal─â esen╚Ťial─â ├«n ce prive╚Öte forma unui act (atr─âg├«nd dup─â sine nulitatea actului). 2. Pornire fireasc─â spre rele, apuc─âtur─â rea, patim─â; desfr├«u, dezm─â╚Ť, destr─âb─âlare. ├Än alt─â lucrare dramatic─â personagiile s├«nt personificarea tuturor virtu╚Ťilor ╚Öi viciilor posibile. GHEREA, ST. CR. II 249. Viciul este o pas─âre de noapte ce prad─â la ├«ntuneric; ascunde-te de d├«nsa la lumin─â, c─â nu te va putea g─âsi. BOLLIAC, O. 261. ÔÇô Pl. ╚Öi: viciuri (ALECSANDRI, S. 154, NEGRUZZI, S. I 334). ÔÇô Variant─â: v├ş╚Ťiu (C. PETRESCU, C. V. 24, NEGRUZZI, S. I 288) s. n.
V├Ź╚ÜIU s. n. v. viciu.
v├şciu [ciu pron. ciu] s. m., art. v├şciul; pl. v├şcii, art. v├şciile (-ci-i-)
v├şciu s. n. [-ciu pron.-ciu], art. v├şciul; pl. v├şcii, art. v├şciile (sil. -ci-i-)
V├ŹCIU s. 1. v. defect. 2. v. patim─â. 3. n─ârav, pasiune, patim─â, (fam.) boal─â. (A dat ├«n ~l jocului de c─âr╚Ťi.) 4. v. corup╚Ťie.
Viciu Ôëá virtute
V├ŹCIU s.n. 1. Cusur, defect; lips─â. ÔŚŐ Viciu de conforma╚Ťie = dispozi╚Ťie anormal─â a unor p─âr╚Ťi sau organe ale corpului; diformitate fizic─â; (jur.) viciu de form─â = gre╚Öeal─â ├«n redactarea unui act, care face actul anulabil. 2. Deprindere de a face fapte rele; obicei ur├ót, patim─â rea. [Pron. -ciu. / < fr. vice, it. vizio, lat. vitium].
V├ŹCIU s. n. 1. defect, imperfec╚Ťiune; lips─â. ÔÖŽ ~ de conforma╚Ťie = dispozi╚Ťie anormal─â a unor p─âr╚Ťi sau organe ale corpului; diformitate fizic─â; (jur.) ~ de form─â = gre╚Öeal─â ├«n redactarea unui act, care ├«l face anulabil. 2. deprindere de a face fapte rele; obicei ur├ót, patim─â rea. (< fr. vice, lat. vitium)
v├şciu (-ii), s. n. ÔÇô Defect, cusur. ÔÇô Var. vi╚Ťiu. Fr. vice, lat. vitium. ÔÇô Der. (din fr.) vicia, vb.; vicios, adj.
V├ŹCIU ~i n. 1) Imperfec╚Ťiune grav─â care face ca un lucru s─â nu corespund─â modelului s─âu ideal sau destina╚Ťiei sale. ÔŚŐ ~ de form─â neglijare a unor cerin╚Ťe ╚Öi formalit─â╚Ťi obligatorii la ├«ntocmirea unui act juridic. 2) Obi╚Önuin╚Ť─â anormal─â nedirijat─â de voin╚Ť─â ╚Öi de ra╚Ťiune; patim─â. ~ul fumatului. [Sil. vi-ciu] /<fr. vice, lat. vitium, it. vizio
vi╚Ťiu n. 1. defect grav, imperfec╚Ťiune fizic─â sau moral─â: vi╚Ťiu de conforma╚Ťiune; 2. dispozi╚Ťiune obi╚Önuit─â spre r─âu: a combate vi╚Ťiul; 3. desfr├ónare: a avea oroare de vi╚Ťiu; 4. Jur. lips─â: vi╚Ťiuri de form─â.
v├şci┼ş, V. vi╚Ťi┼ş.
*v├ş╚Ťi┼ş n. (lat. vitium, fr. vice. V. ├«nv─â╚Ť). Defect, imperfec╚Ťiune (fizic─â sa┼ş moral─â): vi╚Ťi┼ş de conforma╚Ťiune, de stil, de auz. Stric─âc─şune moral─â (be╚Ťie, furt, desfr├«┼ş): a reprima vi╚Ťiu (V. virtute). Jur. Defect, lips─â, gre╚Öal─â: vi╚Ťi┼ş de form─â la un act. ÔÇô ╚śi vici┼ş (cp. cu servici┼ş).
VICIU s. 1. cusur, defect, deficien╚Ť─â, imperfec╚Ťiune, insuficien╚Ť─â, lacun─â, lips─â, meteahn─â, neajuns, p─âcat, sc─âdere, sl─âbiciune, (livr.) caren╚Ť─â, racil─â, tar─â, (pop. ╚Öi fam.) bete╚Öug, (reg. ╚Öi fam.) hib─â, (reg.) madea, teahn─â, (Olt., Munt. ╚Öi Mold.) ponos, (├«nv.) gre╚Öeal─â, lichea, nedes─âv├«r╚Öire, r─âutate. (Om cu numeroase ~.) 2. cusur, dar, defect, meteahn─â, n─ârav, patim─â, (pop. ╚Öi fam. ) p├«r╚Ťag, (pop.) ├«nv─â╚Ť,(reg.) madea, natur─â, n─âr─âvie, parfie, teahn─â, (prin Bucov.) b─âs─âu. (Are ~ be╚Ťiei.) 3. n─ârav, pasiune, patim─â, (fam.) boal─â. (A dat ├«n ~ jocului de c─âr╚Ťi.) 4. corup╚Ťie, decaden╚Ť─â, dec─âdere, depravare, desfr├«nare, desfr├«u, destr─âb─âlare, dezm─â╚Ť, imoralitate, perdi╚Ťie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stric─âciune, (rar) de╚Ö─ân╚Ťare, (├«nv.) aselghiciune, aselghie, desf─âtare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefac╚Ťie, (├«nv. fig.) putrejune. (~ din ├«nalta societate.)
AVARITIA OMNIA VITIA HABET (lat.) avari╚Ťia ├«ntrune╚Öte ├«n ea toate viciile ÔÇô Cato, ÔÇ×de moribusÔÇŁ, 1, 82, 10.
IN VITIUM DUCIT CULPAE FUGA (lat.) fuga de gre╚Öeal─â duce la viciu ÔÇô Hora╚Ťiu, ÔÇ×Ars poeticaÔÇŁ, 31. Teama de a nu gre╚Öi duce la erori mari.
LICET IPSA VITIUM SIT AMBITIO, FREQUENTER TAMEN CAUSA VIRTUTEM EST (lat.) chiar dac─â ambi╚Ťia este ├«n sine un viciu, deseori ea este un stimulent pentru virtu╚Ťi ÔÇô Quintilian, ÔÇ×De institutione oratoriaÔÇŁ, 1, 2, 22.
Viciu v. Iov I 2.

Viciu dex online | sinonim

Viciu definitie

Intrare: viciu
viciu 1 pl. -ii substantiv neutru
  • pronun╚Ťie: vic─şu
vi╚Ťiu substantiv neutru
viciu 2 pl. -uri substantiv neutru
  • pronun╚Ťie: vic─şu
Intrare: Viciu
Viciu