vibrato definitie

8 definiții pentru vibrato

VIBRÁTO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Cu vibrații. ♦ (Substantivat, n.) Bucată (sau parte dintr-o bucată) muzicală astfel executată. ◊ Vibrato vocal = modulație a vocii umane (de frecvență, de amplitudine, de spectru) de foarte joasă frecvență. – Cuv. it.
VIBRÁTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Cu vibrații. ♦ (Substantivat, n.) Bucată (sau parte dintr-o bucată) muzicală astfel executată. ◊ Vibrato vocal = modulație a vocii umane (de frecvență, de amplitudine, de spectru) de foarte joasă frecvență. – Cuv. it.
vibráto (it.) (vi-bra-) s. n.
vibráto adv., s. n. (sil. -bra-)
VIBRÁTO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu vibrații. // s.n. 1. Calitate specială a vocii dată de vibrațiile sistemului muscular al aparatului vocal. 2. Efect obținut la un instrument cu coarde prin mișcări de oscilație a arcușului. [< it. vibrato].
VIBRÁTO I. adv. (muz.) cu vibrații. II. s. n. oscilație ușoară și rapidă în jurul înălțimii reale a unui sunet produs de voce și de instrumentele cu coarde sau electronice. (< it. vibrato)
VIBRÁTO n. muz. 1) Mod de interpretare la instrumentele muzicale cu coarde, constând în producerea anumitelor vibrații prin atingerea rapidă a coardelor. 2) Bucată muzicală interpretată în acest fel. /Cuv. it.
vibrato (cuv. it.), fluctuație regulată (dar nu riguros periodică) a sunetului în înălțime*, intensitate* și timbru*. ♦ Caracteristicile v. vocal, cu o fluctuație de 6/7 ori pe sec., au fost stabilite prin numeroase măsurători efectuate asupra vocii (1) multor cântăreți cu renume (Caruso, Șaliapin, Amelita Gali-Curci, Gigli, Jeritza, Tetrazzini etc.). Vocea copiilor nu are decât arareori v. Dintre adulți, unul din cinci nu are un v. natural. Analiza înregistrărilor grafice electroacustice a arătat că, într-un v. de bună calitate, variația de înălțime este de c. un semiton*, iar cea de intensitate de 2-3 db*. Variațiile devin mai ample pe măsură ce se cântă mai puternic, fiind maxime în fortissimo*. Este eronată părerea că v. vocal înseamnă o modulație de amplitudine*, chiar dacă fluctuațiile înălțimii sunt sincrone cu variații periodice (mici) ale tăriei și timbrului. În general, orice voce convenabilă posedă un v. propriu, natural; vocea lipsită de v. este plată, mată, ștearsă. Explicația fiziologică a v. pleacă de la constatarea că realizarea oricărui gest se bazează pe contracție sinergetică a unui grup de mușchi. Când contracția devine mai puternică, mușchii încep a tremura, prin însuși mecanismul lor normal de funcționare (de aceea este aproape imposibil să se cânte ff fără v.). Or, producerea vocii este rezultatul unor numeroase sinergii mușchiulare, contracțiile respective fiind cu atât mai mari, cu cât se cântă mai puternic. Variațiile de înălțime, intensitate și timbru ale v. au drept cauză participarea tuturor mușchilor fonației*, respirației, laringelui și organelor de rezonanță. V. crescendo (it.), creștere (exagerare) a v. spre sfârșitul unui sunet mai lung (susținut). ♦ Particularitate a tehnicii de mână stângă la instr. cu coarde și arcuș*, folosită pentru „încălzirea” sunetului prin adăugarea de vibrații la cele produse de simpla frecare a coardei cu arcușul. Variațiile de înălțime sunt de o cincime sau un sfert de ton (v. microinterval). V. este executat printr-o oscilare a degetului pe coardă, acțiune în care intră în mișcare degetul, mâna, poignetul (încheietura mâinii) și, în parte, și antebrațul. Frecvența oscilării trebuie adaptată cu pendulări mai mari în cantilenă și cu pendulări msi strânse în pasagii energice sau în trăsături sprintene. V. apare în primii ani de studiu ca o necesitate firească de înfrumusețare a sunetului. Dacă nu apare în formă naturală, se poate studia. Folosirea lui atestă însă muzicalitatea și bunul gust al instrumentistului. ♦ La balalaică*, ca și la alte instr. cu coarde ciupite, v. se obține oscilând palma lipită de tăblie, lângă căluș*. ♦ Un v. expresiv este posibil la clavicord* prin vibrarea mâinii sprijinite de clapă*. ♦ La instr. de suflat din alamă (mai ales la trp. și trb.), v. rezultă din agitarea ușoară a întregului instr.; în jazz* un v. exagerat poartă denumirea de v. negru. ♦ La orgă*, registre (II) ca unda maris sau vox caelestis unite cu alte registre ce produc bătaia* au un efect de v. Sistemele de modulare a caracteristicilor sunetului încorporate în orgile electronice nu pot produce decât un v. riguros periodic, chiar în perioada regimurilor tranzitorii (v. sunet, timbru). De aceea, asemenea instr. dau sunete mecanice, palide, lipsite de căldură.

vibrato dex

Intrare: vibrato (muz.)
vibrato 1 s.n. (numai) singular substantiv neutru
  • silabisire: vi-bra-to
Intrare: vibrato (adv.)
vibrato 1 adv.
  • silabisire: vi-bra-to