vibrare definitie

2 intrări

22 definiții pentru vibrare

VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.
VIBRÁRE, vibrări, s. f. 1. Acțiunea de a vibra și rezultatul ei. 2. Operație de îndesare a materialelor granulare sau păstoase de construcție cu ajutorul vibratorului; vibrație. – V. vibra.
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mișca oscilatoriu și periodic în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.
VIBRÁRE, vibrări, s. f. 1. Acțiunea de a vibra și rezultatul ei. 2. Operație de îndesare a materialelor granulare sau păstoase de construcție cu ajutorul vibratorului; vibrație. – V. vibra.
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri solide,mai ales elastice) A avea vibrații, a intra învibrație,a tremura,a trepida; p. ext. a produce sunete. Clopotele prinseră a vibra. SADOVEANU, O. III 155. Statuia cea nepăsătoare Deodată deveni sonoră... Vibra-n năuntrul lui granitul Și lumea plină de mirare Pîndea de-atuncea răsăritul Ca să-i asculte-a lui cîntare. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 31. Sarcastic coardele vibrînd Sub mîna cea cu joc îndemînatic. COȘBUC, P. I 139. ♦ (Despre sunete) A răsuna (ca un ecou). Sunetul glasului ei îmi vibra încă în urechi. SADOVEANU, A. E. 179. Sunete prelungi, jăluitoare, se loveau de pereții stîncilor, care le răsfrîngeau spre larg, unde vibrau pierdute în singurătatea mării. BART, S. M. 57. Glasul majorului se încălzise încetul cu încetul, și acum vibra ca la comandă la citirea rîndurilor următoare. ZAMFIRESCU, R. 163. ◊ Fig. În glasul ei straniu i se părea că vibrează o vrajă nouă, ca ți cum de ieri pînă azi s-ar fi schimbat. REBREANU, P. S. 166. 2. Fig. A tremura (cu licăriri); a pîlpîi. Sus vibra cerul albastru în chepengul pătrat. În șlep atîrna lumina drept în jos. DUMITRIU, N. 135. În depărtare, spre Șiret, vibra lumina. SADOVEANU, E. 111. Unde de fierbințeală vibrau peste bisericuța adormită. GALACTION, O. I 42. ◊ Tranz. fact. Văzduhul vibrează albastre coarde, Sub talpă glia înfierbîntată arde. BENIUC, V. 55. 3. Fig. (Despre oameni) A fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții). Toderiță Todericiu vibra ca un pom tînăr în suflare de vînt. Era mișcat și obosise dintr-o dată. VORNIC, P. 34. Un emotiv vibrează ața de tare, fenomenul emoției e atît de puternic la dînsul, încît obiectul observației lui e mai mare. IBRĂILEANU, S. 231. Amîndoi luptau... îți aduceau partea lor de energie în marea și generoasa frămîntare a vieții, vibrau de durerile altora. VLAHUȚĂ, O. A. III 75. ◊ Tranz. fact. Aceasta îi vibra, ca o strună întinsă, toată ființa. C. PETRESCU, C. V. 343. 4. Fig. A se manifesta cu putere, a fi plin de viață, a trăi intens, a fremăta. Întreaga Moscovă vibra de rîsul acela imens al tinereții și al primăverii. BOGZA, M. S. 10. Momentele lui Caragiale vibrează de vioiciune, ascuțime, umor și ironie. SADOVEANU, E. 147. N-are de ce regreta că s-a însurat timpuriu cu o fată săracă, dar vibrînd de inițiativă și de energie. C. PETRESCU, R. DR. 302.
VIBRÁRE, vibrări, s. f. Faptul de a vibra. 1. Vibrație (1). Clopotul avea o vibrare de cîntec, pe care n-am mai auzit-o de-atunci niciodată. SADOVEANU, O. VIII 215. O divină melodie... printre frunzi alin adie Și tot crește mai sonoră, mai plăcută, mai frumoasă, Pîn’ce umple-ntreaga luncă de-o vibrare-armonioasă. ALECSANDRI, P. A. 126. 2. Tremurare (ușoară), pîlpîire. Ești fericită ca o zi cu soare: O gingașă vibrare de lumină Din creștet blond și pînă la picioare. D. BOTEZ, P. O. 100. 3. Emoție, simțire puternică. Inima lui crește plină. De o tainică vibrare. ALECSANDRI, P. A. 122. 4. (Tehn.) Acțiunea de îndesare a materialelor gra- nulare de construcție prin lovire ușoară și des repetată cu ajutorul vibratoarelor.
vibrá (a ~) (vi-bra) vb., ind. prez. 3 vibreáză
vibráre (vi-bra-) s. f., g.-d. art. vibrắrii; pl. vibrắri
vibrá vb. (sil. -bra), ind. prez. 1 sg. vibréz, 3 sg. și pl. vibreáză
vibráre s. f. (sil. -bra-), g.-d. art. vibrării; pl. vibrări
VIBRÁ vb. 1. (FIZ.) a oscila. (Un mediu elastic care ~.) 2. a zbârnâi. (~ coarda unui instrument muzical.) 3. a tremura, a trepida. (Un corp elastic care ~.) 4. v. pâlpâi. 5. v. tremura. 6. v. fremăta. 7. v. tresălta. *8. (fig.) v. răsuna.
VIBRÁRE s. 1. (FIZ.) oscilație, vibrație. (~ unui mediu elastic.) 2. vibrație, zbârnâit. (~ coardei unui instrument muzical.) 3. v. vibrație.
VIBRÁ vb. I. intr. 1. A executa vibrații, a intra în vibrație. 2. (Fig.) A se entuziasma; a fi emoționat de ceva. [< fr. vibrer, it., lat. vibrare].
VIBRÁRE s.f. 1. Acțiunea de a vibra. 2. (Constr.) Procedeu de îndesare a unor materiale de construcție granulare prin lovituri ușoare și foarte dese cu ajutorul unui vibrator. [< vibra].
VIBRÁ vb. intr. 1. a avea vibrații, a trepida; (p. ext.) a produce sunete. ◊ (despre sunete) a răsuna ca un ecou. 2. a tremura cu licăriri. 3. (fig.) a fremăta; a trăi intens. (< fr. vibrer, lat. vibrare)
VIBRÁRE s. f. 1. acțiunea de a vibra; vibrație. 2. procedeu de îndesare a unor materiale de construcție granulare prin loviri ușoare și foarte dese cu ajutorul unui vibrator. (< vibra)
A VIBRÁ ~éz intranz. 1) (despre corpuri sau medii) A produce vibrații; a fi în vibrație. 2) (despre sunete) A se auzi sunând tare și prelung; a răsuna. 3) (despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare și slabă (din cauza unei emoții); a tremura. 4) (despre persoane) A fi cuprins de o emoție puternică; a palpita; a fremăta. [Sil. vi-bra] /<fr. vibrer
vibrà v. a executa vibrațiuni.
vibrare f. vibrațiune: pădurea ’n vibrare le răspunde armonios AL.
*vibréz v. intr. (lat. vibrare). Tremur (vorbind de coardele întinse, de clopote ș. a.): clopotu sună cînd vibrează. Fig. Îs emoționat, aprins, pornit: a vibra de furie. Exist, persist (vorbind de un sentiment): dragostea tot maĭ vibrează în inima luĭ.
VIBRA vb. 1. a zbîrnîi. (~ coarda unui instrument muzical.) 2. a tremura, a trepida. (Un corp elastic care ~.) 3. a licări, a pîlpîi, a sclipi, a tremura. (Flacăra lumînării ~.) 4. a tremura. (Glasul îi ~.) 5. a fremăta, a palpita, a pulsa, a zvîcni. (~ în el o mare bucurie.) 6. a fremăta, a se înfiora, a palpita, a tresălta, a tresări. (~ de bucurie, de emoție.) 7.* (fig.) a răsuna. (Îi mai ~ încă în inimă...)
VIBRARE s. 1. vibrație, zbîrnîit. (~ corzii unui instrument muzical.) 2. (FIZ.) oscilație, vibrație. (~ unui mediu elastic.) 3. tremur, vibrație. (Avea o ~ în glas.)

vibrare dex

Intrare: vibra
vibra conjugarea a II-a grupa I verb intranzitiv
  • silabisire: vi-bra
Intrare: vibrare
vibrare substantiv feminin
  • silabisire: vi-bra-re