VEȘNICÍ, veșnicesc, vb. IV. Tranz.(învechit) A face ca ceva să rămînă pentru veșnicie; a înveșnici. Cînd [omul], însemnînd gîndurile sale cu caractere neșterse, a zis tipografiei să i le veșnicească pentru urmașii săi. Nu s-a mîntuit el prin aceasta de frica dea fi uitat. KOGĂLNICEANU, S. A. 92.

A VEȘNICÍ ~ésc tranz. înv. v. A ÎNVEȘNICI. /Din veșnic

*veșnicésc și înveșnicésc v. tr. (după eternizez). Rar. Eternizez. – Răŭ scris vecĭnicesc.