VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare.

VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa; p. ext. a contraria. – Din fr. vexer, lat. vexare.

VEXÁ, vexez, vb. I. Tranz. A jigni, a ofensa; a contraria. O vexase pur și simplu. CĂLINESCU, E. O. II 20.

vexá (a ~) vb., ind. prez. 3 vexeáză

vexá vb., ind. prez. 1 sg. vexéz, 3 sg. și pl. vexeáză

VEXÁ vb. v. contraria.

VEXÁ vb. v. insulta, jigni, ofensa, ultragia.

VEXÁ vb. I. tr. A contraria; a ofensa, a jigni. [< fr. vexer, cf. lat. vexare].

VEXÁ vb. tr. a ofensa, a jigni. ◊ a contraria. (< fr. vexer, lat. vexare)

A VEXÁ ~éz tranz. livr. (persoane) A înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a insulta; a ofensa. /<lat. vexare, fr. vexer

vexà v. a jigni, a supăra.

*vexéz v. tr. (lat. vexare, d. vehere, vectum, *vexum, a trage). Lovesc pin dispozițiunĭ rele: a vexa negoțu.

vexa vb. v. INSULTA. JIGNI. OFENSA. ULTRAGIA.

VEXA vb. a contraria, a șoca, (fig.) a izbi. (M-au ~ cele auzite.)