Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 941589:

VESTITÓR, -OÁRE, vestitori, -oare, adj. Care vestește, care prevestește; prevestitor, anunțător. Alerga ca prin vis, cu duhul treaz și așteptînd să iasă din desișurile întunecoase de pe marginea drumului cine știe ce făptură primejdioasă, cine știe ce zgomot vestitor de cruzime și vărsare de sînge. DUMITRIU, V. L. 13. ◊ (Învechit, cu determinarea la dativ) Capul vinovatului se spînzura în poarta curții, cu o țidulă vestitoare greșalei lui. NEGRUZZI, S. I 143. Am slobozit cîteva tunuri vestitoare nenorocirii noastre. DRĂGHICI, R. 22. ♦ (Substantivat) Persoană care duce și aduce vești (v. informator), care anunță (v. sol, crainic), care prevestește, prezice (v. profet), (popular) care însoțește pe nuntași (v. colăcer). Am avut această naivitate Să cred că voi mai găsi aici poetul, Vestitorul, profetul. BARANGA, V. A. 23 Cînd vestitorii ajung la casa ginerelui, mireasa cu ginerele, cu nașul... fac drum întors la noi acasă. STANCU, D. 184. Cu voia dumneavoastră se porniră vestitori La-mpărații, frați de-o lege, să trimeată pețitori. EFTIMIU, Î. 10. Toți vestitorii spun că au văzut mișcări mari în dosul șanțurilor. VISSARION, B. 349. Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va să vie. GOGA, P. 25. (Poetic) Vijelia își trimisese înainte pe cel mai ager dintre vestitorii săi înaripați. HOGAȘ, M. N. 175.

vestitoare definitie

vestitoare dex