vestire definitie

39 definiții pentru vestire

Búna-Vestíre sf [At: (a. 1747) GCR II, 38/23 / S și: bunavestire / E: bună + vestire] Numele sărbătorii creștine de la 25 martie, când Fecioara Maria a fost anunțată de arhanghel că va naște, prin procreare divină, pe Hristos Si: blagoveștenie.
BÚNA VESTÍRE n. pr. f. Numele sărbătorii creștine (25 martie) închinate vestirii nașterii lui Isus Hristos; blagoveștenie. – Bună + vestire (după sl. blagovĕștenije).
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existența sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste.
VESTÍRE, vestiri, s. f. Acțiunea de a vesti și rezultatul ei; înștiințare, comunicare; știre, veste. ♦ Indicație, semn, indiciu. – V. vesti.
BÚNA-VESTÍRE s. f. Numele sărbătorii creștine (25 martie) închinate anunțării nașterii lui Isus Cristos; blagoveștenie. – Bună + vestire (după sl. blagovĕștenije).
VESTÍ, vestesc, vb. IV. 1. Tranz. A aduce la cunoștință, a face cunoscut; a înștiința, a anunța, a informa. ♦ A face să se prevadă; a prevesti. 2. Refl. A-și face cunoscută, simțită existență sau prezența. 3. Refl. (Înv.) A deveni vestit, faimos. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. – Din veste.
VESTÍRE, vestiri, s. f. Acțiunea de a vesti și rezultatul ei; înștiințare, comunicare; știre, veste. ♦ Indicație, semn, indiciu. – V. vesti.
BUNAVESTÍRE s. f. Sărbătoare religioasă creștină (25 martie); blagoveștenie.
VESTÍ, vestesc, vb. IV. I. Tranz. (Complementul indică faptul anunțat sau persoana căreia i se anunță) A face cunoscut un fapt, a comunica. [Călăreții] vesteau căderea Tomșei. SADOVEANU, O. VII 147. Nadina, vestită dinainte, îl aștepta. REBREANU, R. I 258. În depărtare abia s-aud cocoșii vestind miezul nopții. DELAVRANCEA, T. 87. ◊ (Faptul anunțat se indică printr-o completivă indirectă sau un complement indirect) Pe țărani îi vestise cîrciumarul Cristea că grecul a trecut spre curte. REBREANU, R. I 170. Prin martie, Cănuță își vesti părinții că are de ghid să se însoare. BASSARABESCU, S. N. 14. Să-mi scriu o scrisoare nouă; S-o trimit la maică-mea S-o vestesc de starea mea. SEVASTOS, C. 308. ◊ (Persoana anunțată se indică printr-un complement indirect, de obicei la dativ) Plutesc în aer glasuri fermecate, Vestindu-mi pretutindeni primăvara. IOSIF, P. 13. Peste o giumătate de ceas, un arnăut intră în salon vestindu-mi că trăsura era gata. ALECSANDRI, O. P. 258. Vestește cătră toți că o să merg și eu. GORJAN, H. I 7. ◊ Absol. Cînd văzură ei una ca aceasta... fuga la boieri de-i vestiră. CREANGĂ, P. 159. ◊ Refl. pas. Îndată vestindu-se fapta, a venit maica acelui flăcău plutaș, una Anița. SADOVEANU, O. VIII 247. ◊ Refl. impers. Se vestise la mare depărtare că nohaii au trecut Nistrul după războiul Tomșei. SADOVEANU, O. VII 77. Ce-ar zice Roma-ntreagă, cînd s-ar vesti prin ea Că o copilă, sclavă, ocupă mintea mea? ALECSANDRI, T. II 208. ◊ Intranz. Aleargă și vestește împăratului despre cele întîmplate. CREANGĂ, O. A. 254. 2. A anunța fapte care urmează să se producă; a da de veste. Un cîine se însărcină să-mi vestească sosirea sculîndu-se iute de unde stătea. HOGAȘ, M. N. 65. Copoii vestesc apropierea vinețiului. ODOBESCU, S. III 42. ♦ A anunța cuiva sosirea unui vizitator. Într-o zi, aflîndu-mă singură acasă, îmi vestiră pe doamna Olga. NEGRUZZI, S. I 49. ♦ A înlesni o previziune; a face să se prevadă; a prevesti. Adierile tot mai tari și mai răcoroase ale vîntului vesteau ploaia. SADOVEANU, O. IV 222. Dimineața de vineri vestea o zi bună. REBREANU, R. I 175. Iaca și soarele răsare, vestind o zi frumoasă. CREANGĂ, O. A. 94. ◊ Refl. S-a vestit multă vreme ploaia, dar norii s-au dus. DUMITRIU, N. 176. Soarele se ridicase din ceață și ziua părea a se vesti frumoasă. SADOVEANU, N. F. 99. ♦ A prezice, a prevesti, a proroci. Bătrînii... Trăgeau cu sorții noaptea, la lună, Și vesteau fetei mare noroc. ALECSANDRI, P. I 21. Cum îmi bate inima! Parcă-mi vestește ceva. id. T. 133. Plopule, de ce jelești? Au vro pacoste cobești Ori de moarte mă vestești? TEODORESCU, P. P. 354. II. Refl. 1. A-și face cunoscută și simțită existența sau prezența, a-și afirma prezența. De departe se vestea uruitul motoarelor. DUMITRIU, V. L. 111. Vara acelui an se vestea sub semnul ropotelor de grindină. C. PETRESCU, R. 5. Florile se vesteau numai prin parfumul lor. NEGRUZZI, S. I 236. Moartea, cu-a sa cruzime se arată, se vestește în fața bietului bolnav. CONACHI, P. 83. 2. (Învechit) A se afirma prin calități deosebite; a deveni vestit, cunoscut. [Sinan-pașa] ajunse de trei ori mare vizir, vestindu-se mai presus de toți căpitanii turci în toate războaiele ce purtă. BĂLCESCU, O. II 79. [Cîrpaciul] s-a vestit dibaci. PANN, P. V. I 50. ♦ Tranz. A socoti pe cineva drept..., a considera ca...; a aprecia. Te vestesc de cel mai nerecunoscător din lume, de om prost și de nimic. GORJAN, H. IV 94.
VESTÍRE, vestiri, s. f. 1. Acțiunea de a vesti și rezultatul ei; înștiințare, comunicare; știre, veste. Cele trei bătăi ale puștilor de aramă fuseseră o vestire pe care o poruncise Tomșa. SADOVEANU, O. VII 131. Nu mai zăbovi, ci trimite acum numaidecit menzil cu vestirea. GORJAN, H. II 154. ◊ (În construcție cu verbul «a da») Îndată după aceea trîmbițașul lui Potcoavă dădu vestire. SADOVEANU, O. I 218. Buna-vestire = numele unei sărbători religioase creștine, care ce prăznuiește la 25 martie. ◊ Semn, indiciu. Vestiri ciudate și perfide ale bătrîneții i se strecurau în fibre și în oase încet. VORNIC, P. 175. Rațele de pe gîrlă băteau ferice din aripi, la vestirile, că se apropie potop. C. PETRESCU, A. R. 7. 2. (Popular, în loc. adj.) De vestire = cunoscut, renumit, vestit; de vază. Boieri de vestire, de la cinstita împărăție, Ascultați cuvinte de bucurie. ȘEZ. III 40.
BUNAVESTÍRE s. f. Numele unei sărbători religioase creștine (25 martie). – Din bună + vestire (după v. sl. blagovĕstenije).
Búna Vestíre (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Búnei Vestíri
vestí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 să vesteáscă
vestíre s. f., g.-d. art. vestírii; pl. vestíri
Búna-Vestíre s. pr. f.
vestí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vestésc, imperf. 3 sg. vesteá; conj. prez. 3 sg. și pl. vesteáscă
vestíre s. f., g.-d. art. vestírii; pl. vestíri
bunăvestíre s. f., g.-d. art. bunăvestirii; (pl. -)
BUNA-VESTÍRE s. (BIS.) (pop.) blagoveștenie.
VESTÍ vb. 1. v. informa. 2. v. comunica. 3. v. anunța. 4. a anunța, a încunoștința, a înștiința, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.) 5. v. prezice. 6. v. prevesti.
VESTÍ vb. v. deosebi, difuza, distinge, duce, evidenția, ilustra, împrăștia, înscăuna, întinde, întrona, învesti, lăți, numi, proclama, propaga, pune, răspândi, remarca, singulariza, transmite, unge.
VESTÍRE s. 1. v. informare. 2. v. anunțare. 3. anunțare, încunoștințare, înștiințare, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 4. v. prezicere.
BÚNA-VESTÍRE f. rel. Sărbătoare creștină, marcată la 25 martie, închinată vestirii nașterii lui Isus Hristos; Blagoveștenie. /bună + vestire
A VESTÍ ~ésc tranz. (persoane) A pune în cunoștință de cauză; a pune la curent; a anunța; a informa; a înștiința. /Din veste
Buna-vestire f. sărbătoare în amintirea sosirii îngerului Gavril, ca să vestească sfintei Fecioare nașterea Mântuitorului (25 Martie). [Traducere după slav. blagoveștenie].
vestì v. 1. a da de veste, a înștiința, a anunța: ciorile iarna ne vestesc zăpada PANN; 2. a se face vestit: vestindu-se mai presus de toți căpitanii turci BĂLC.
vestire f. acțiunea de a vesti și rezultatul ei: înștiințare. V. Bunavestire.
buna-vestíre V. vestire.
învắsc, -văscút, a -véște și (în)veștésc v. tr. (lat. investire, a îmbrăca, d. vestis, veșmînt, haĭnă; it. vestire, pv. sp. pg. vestir, fr. vêtir. – Învăsc, înveștĭ, învește, să învească, întocmaĭ ca cresc). Vechĭ. Azĭ lit. (numaĭ formele’n -uĭ, ut). Îmbrac: un prunc învăscut în scutice. Fig. Poet. Învăscut în raze, înconjurat de raze. Refl. Ignoranța se învăscuse într’înșiĭ (Petrașcu, Fig. lit. contemp. 205), păcatu s’a învăscut în om.
vestésc v. tr. (d. veste). Anunț, înștiințez, duc orĭ trimet veste: l-am vestit să vie, ĭ-am vestit biruința. V. refl. S’a vestit că sosește. – În Bibl. 1688 des și vestuĭesc.
vestíre f. Acțiunea de a vesti. Buna Vestire (saŭ și Buna-Vestire), o sărbătoare în amintirea veniriĭ îngeruluĭ Gavril ca să vestească sfinteĭ Fecĭoare viitoarea naștere a Mîntuitoruluĭ (25 Martie): ziŭa Buneĭ Vestirĭ, în ziŭa de Buna Vestire.
veștésc, V. învăsc.
BUNA-VESTIRE s. (BIS.) (pop.) blagoveștenie.
vesti vb. v. DEOSEBI. DIFUZA. DISTINGE. DUCE. EVIDENȚIA. ILUSTRA. ÎMPRĂȘTIA. ÎNSCĂUNA. ÎNTINDE. ÎNTRONA. ÎNVESTI. LĂȚI. NUMI. PROCLAMA. PROPAGA. PUNE. RĂSPÎNDI. REMARCA. SINGULARIZA. TRANSMITE. UNGE.
VESTI vb. 1. a anunța, a aviza, a informa, a incunoștința, a înștiința. (A ~ pe cineva despre ceva.) 2. a anunța, a comunica, a informa, a incunoștința, a înștiința, (rar) a semnaliza, (Transilv. și Ban.) a știrici. (Vă ~ că trebuie să fiți prezenți.) 3. a anunța, a comunica, a transmite, (înv.) a porunci, a soli. (I-am ~ sosirea mea.) 4. a anunța, a incunoștința, a înștiința, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.) 5. a prevesti, a prezice, a profetiza, a profeți, a proroci, (înv. și reg.) a plăzui, a prepune, (prin Transilv.) a pohibi, (înv.) a meni, a prorocestvui. (Ce a ~ sfîntul?) 6. a anticipa, a anunța, a prevesti, (rar) a promite. (Noaptea senină ~ o zi frumoasă.)
VESTIRE s. 1. anunțare, informare, încunoștințare, înștiințare. (~ cuiva despre ceva.) 2. anunțare, comunicare. (~ sosirii lui.) 3. anunțare, încunoștințare, înștiințare, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 4. prevestire, prezicere, prorocire. (~ unor vremuri înfloritoare.) 5. (la pl.) strigări (pl.), (reg.) veste, (prin Transilv.) mărturisiri (pl.). (~ de logodnă, de nuntă.)
vestíre, vestiri, s.n. – Anunțul pe care îl face preotul în biserică înaintea unei cununii: „Și pre popi țin clevetiri, / Ce fac atâtea vestiri, / Și târziu tare cunună” (Bârlea, 1924, II: 250). – Din vesti (< veste „știre, noutate” < sl. věstě) (DEX, MDA).
vestíre, -i, s.n. – Anunțul pe care îl face preotul în biserică înaintea unei cununii: „Și pre popi țin clevetiri, / Ce fac atâtea vestiri, / Și târziu tare cunună” (Bârlea 1924 II: 250). – Din veste „știre, noutate” (< sl. věstě) + -ire.
Buna-Vestire, praznic împărătesc în cinstea Maicii Domnului, care se serbează la 25 martie (cu 9 luni înainte de nașterea lui Iisus), în amintirea veștii primite de Sfânta Fecioară Maria de la arhanghelul Gavriil că va naște ca om pe Fiul lui Dumnezeu; Blagoveștenie. La Nazaret, pe locul unde a avut loc acest eveniment, s-a înălțat o biserică. – Din bună + vestire.

vestire dex

Intrare: vesti
vesti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: vestire
vestire substantiv feminin
Intrare: veștire
veștire infinitiv lung
Intrare: vești
vești
Intrare: Buna Vestire
buna-vestire substantiv feminin articulat (numai) singular
bunăvestire (numai) singular infinitiv lung
Buna Vestire articulat substantiv propriu feminin (numai) singular