Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru vestigiu

VEST├ŹGIU, vestigii, s. n. Urm─â din trecut; r─âm─â╚Öi╚Ť─â a ceva vechi, disp─ârut de mult (╚Öi care prezint─â o importan╚Ť─â documentar─â, cultural─â etc.). ÔÇô Din fr. vestige, lat. vestigium.
VEST├ŹGIU, vestigii, s. n. (Livr.) Urm─â din trecut; r─âm─â╚Öi╚Ť─â a ceva vechi, disp─ârut de mult (╚Öi care prezint─â o importan╚Ť─â documentar─â, cultural─â etc.). ÔÇô Din fr. vestige, lat. vestigium.
VEST├ŹGIU, vestigii, s. n. (Livresc) Urm─â din trecut; r─âm─â╚Öi╚Ť─â a unui lucru vechi sau, fig., a unei concep╚Ťii, a unei mentalit─â╚Ťi, a unei culturi. V. relicv─â. ├Ämbr─âc─âmintea lui roas─â, cu man╚Öete albe rotunde... avea oarecare vestigii de elegan╚Ť─â de mult demodat─â. CAMIL PETRESCU, N. 34. ÔŚŐ (Poetic) O vreme, vestigiile furtunii se mai z─âresc deasupra ├«naltului podi╚Ö. BOGZA, C. O. 65.
vest├şgiu [giu pron. giu] s. n., art. vest├şgiul; pl. vest├şgii, art. vest├şgiile (-gi-i-)
vest├şgiu s. n. [-giu pron. -giu], art. vest├şgiul; pl. vest├şgii, art. vest├şgiile (sil. -gi-i-)
VEST├ŹGIU s. 1. v. relicv─â. 2. (la pl.) moa╚Öte.
VEST├ŹGIU s.n. Urm─â, r─âm─â╚Öi╚Ť─â a ceva disp─ârut demult. [Pron. -giu. / cf. fr. vestige, lat. vestigium].
VEST├ŹGIU s. n. urm─â, r─âm─â╚Öi╚Ť─â a ceva disp─ârut demult. (< fr. vestige, lat. vestigium)
VEST├ŹGIU ~i n. 1) R─âm─â╚Öi╚Ť─â din trecut, care aminte╚Öte despre ceva disp─ârut demult. ~i ale unei civiliza╚Ťii. 2) Obiect (r─âmas de la o persoan─â iubit─â sau de la un om de vaz─â) p─âstrat ca o amintire scump─â; relicv─â. ~i de familie. /<lat. vestigium, fr. vestige
vestigiu n. urm─â.
*vest├şgi┼ş n. (lat. vestigium. V. investig). Rar. Urm─â: vestigiile une─ş civiliza╚Ťiun─ş.
VESTIGIU s. 1. r─âm─â╚Öi╚Ť─â, relicv─â, urm─â. (~iile trecutului.) 2. (la pl.) moa╚Öte (pl.), relicve (pl.) (├«nv.) r─âm─â╚Öi╚Ťe (pl.). (~ sfinte.)

Vestigiu dex online | sinonim

Vestigiu definitie

Intrare: vestigiu
vestigiu substantiv neutru
  • pronun╚Ťie: vestig─şu