GHIERS s. n. v. viers.

VERS, versuri, s. n. Unitate prozodică elementară, alcătuită dintr-unul sau mai multe cuvinte, potrivit unei scheme și determinată fie de cantitatea silabelor, fie de accent, fie de numărul silabelor; fiecare dintre rândurile care alcătuiesc strofele unei poezii; p. ext. (la pl.) poezie. – Din fr. vers, lat. versus.

VIERS, viersuri, s. n. (Pop.) 1. Melodie, cântec, arie. 2. Glas, voce; timbru al vocii. [Var.: (pop.) ghiers s. n.] – Lat. versus.

GHIERS s. n. v. viers.

VERS, versuri, s. n. Unitate prozodică elementară, alcătuită dintr-unul sau mai multe cuvinte, potrivit unei scheme și determinată fie de cantitatea silabelor, fie de accent, fie de numărul silabelor; fiecare dintre rândurile care alcătuiesc strofele unei poezii; p. ext. (la pl.) poezie. – Din fr. vers, lat. versus.

VIERS, viersuri, s. n. (Pop.) 1. Melodie, cântec, arie3. 2. Glas, voce; timbru al vocii. [Var.: (pop.) ghiers s. n.] – Lat. versus.

VERS1 s. n. v. viers.

VERS2, versuri, s. n. Fiecare dintre rîndurile unei poezii, alcătuit dintr-un șir de cuvinte cu un număr determinat de silabe, ordonate în unități ritmice și (de obicei) rimînd într-o anumită ordine; p. ext. (la pl.) poezie. V. stih. Versurile «în grădină» și mai ales «Fantazii» sînt unice în literatura romînească. SADOVEANU, E. 173. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai a spune. EMINESCU, O. I 226. Scrie frumos romînește în proză și în versuri. RUSSO, S. 52. ◊ Vers alexandrin v. alexandrin. Versuri albe = poezie compusă din versuri care nu rimează între ele. Versuri libere v. liber 2 (3).

VIERS, viersuri, s. n. (Popular; și în forma vers) Melodie, cîntec, arie. O trișcă suna și-i răspundea de departe viers de doină. CAMILAR, N. i 107. ♦ Ciripitul melodios al păsărilor. Mierla cîntă-n vers subțire Pentru-a noastră despărțire. ȘEZ. III 53. ♦ (Rar) Sunetul instrumentelor muzicale. După trei luni i se dă pruncului... apă petrecută printr-un fluier sau clarinetă, anume ca să capete și el versul acestor instrumente. MARIAN, NA. 421. ♦ Glas, voce (mai ales cînd intonează melodii). Avea un viers frumos și tremurător de te pătrundea la inimă. SADOVEANU, O. VI 89. Fetele nu umblă cu colindul... Și fiindcă uneori nu se învoiesc cu aceasta... se îmbracă băiețește și gustul tot și-l fac. Le dă însă de gol viersul. PAMFILE, CR. 48. Un viers sonor și dulce, dar plin de întristare Lasă să se auză în noapte o cîntare. BOLINTINEANU, O. 6. ♦ (Rar) Strigătul unor animale. Șoarecele, auzind acel groaznic viers [al leului] au alergat și îndată cunoscu pre făcătoriul de bine al său. ȚICHINDEAL, F. 37. (Neobișnuit) Vorbire, cuvîntare. Deacă părerea noastră va fi justă și deacă viersul nostru va fi convingător, atunci culpeșul își va simți vina și se va îndrepta. ODOBESCU, S. I 504. – Variantă: vers s. n.

vers (rând în poezie) s. n., pl. vérsuri

viers (melodie, voce) (pop.) s. n., pl. viérsuri

vers (rând în poezie) s. n., pl. vérsuri

viers (melodie, voce) s. n., pl. viérsuri

VERS s. (LIT.) 1. (Mold. și Transilv.) verș, (înv.) stih. (Strofă de patru ~uri.) 2. (la pl.) poezie, stihuri (pl.), (Mold. și Transilv.) verș. (Scrie ~uri și proză.) 3. rimă. (Poezie cu ~ alb.)

VERS s. v. dată, rând, stih, verset.

VERSURÍ vb. v. rima, versifica.

VERȘ s. v. poezie, stihuri, vers, versuri.

VIERS s. v. cânt, cântare, cântat, cântec, glas, melodie, timbru, ton, voce.

VERS s.n. 1. Cuvânt sau grup de cuvinte așezate potrivit anumitor reguli de măsură și de cadență și formând un rând dintr-o poezie. 2. Poezie; stih. [< lat. versus, cf. it. verso, fr. vers].

VERS s. n. ansamblu de cuvinte dispuse potrivit anumitor reguli de măsură și de cadență și formând un rând dintr-o poezie. ◊ (p. ext.; pl.) poezie. (< fr. vers, lat. versus)

viérs (-suri), s. n. – 1. Cuvînt. – 2. Cîntec, arie, melodie. – Var. vers, virș. Lat. vĕrsŭs (Pușcariu 1882; REW 9248), cf. alb. vierš; pentru semantism, cf. Bogrea, Dacor., III, 310. Este dubletul lui vers, s. n., din același cuvînt lat., neol., și al lui verș, s. n. (vers), în Trans., cu pronunțare mag. vers. – Der. versui, vb. (a versifica); versifica, vb., după fr. versifier; versificator, s. m.; versificați(un)e, s. f.; viersar (var. viersuitor), s. m. (cantor, cîntăreț).

VERS ~uri n. 1) Rând de poezie format dintr-un șir de cuvinte, așezate potrivit unor anumite reguli de măsură și cadență. 2) Scurtă creație literară în versuri; poezie. ◊ ~uri libere versuri care au diferite măsuri. ~uri albe a) versuri fără rimă; b) poezie conținând astfel de versuri. /<lat. versus, fr. vers, it. verso

vers n. șir de vorbe măsurate și cadențate după regule fixe și determinate: versuri libere, de diferite măsuri; versuri albe, nerimate. V. viers.

viers n. pop. (și poetic) 1. glas: graiul ei dulce și viersul cu lipiciu ISP.; 2. melodic: de un viers cântat de mamă cu un glas armonios AL. [Lat. VERSUS].

1) vers, V. vĭers.

2) *vers n., pl. urĭ (lat. versus, d. vertere, a întoarce, a învîrti. V. vĭers, vărs). Șir, (rînd) de poezie (odinioară stih). Versurĭ albe, versurĭ fără rimă, și decĭ fără păreche. – La vechiĭ Romanĭ și Grecĭ, versurile eraŭ metrice, adică după cantitatea lungă orĭ scurtă a silabelor. La popoarele de azĭ, versurile-s ritmice (adică se consideră accentu și număru silabelor) și rimate, ĭar la Francejĭ nu se consideră decît număru silabelor și rima.

vĭers (vest) și vers (est) n., pl. urĭ (lat. vĕrsus, vers, rînd, cîntec de privighetoare, d. vértere, versum, a întoarce; it. pg. verso, pv. fr. vers, sp. vierso. V. vers 2). Poet. Melodie, cîntec: pasăre cu dulce vĭers. Fam. Iron. Glas: să nu-ĭ maĭ aud vĭersu!

vers s. v. DATĂ. RÎND. STIH. VERSET.

VERS s. (LIT.) 1. (Mold. și Transilv.) verș, (înv.) stih. (Strofă de patru ~.) 2. (la pl.) poezie, stihuri (pl.), (Mold. și Transilv.) verș. (Scrie ~ și proză.) 3. rimă. (Poezie cu ~ alb.)

verș s. v. POEZIE. STIHURI. VERS. VERSURI.

viers s. v. CÎNT. CÎNTARE. CÎNTAT. CÎNTEC. GLAS. MELODIE. TIMBRU. TON. VOCE.

vers 1. Prozodie (2). 2. (În folc. rom.), se cunosc trei tipuri de v.: de 4 silabe (în folclorul copiilor), de 6 și 8 silabe (în toate genurile). V. sunt de două categorii: v. necântate (scandate, însoțite sau nu de muzică) și v. cântate. V. necântat (întâlnit în: urări de Crăciun și anul nou, urări la nuntă, la cunună*, orații* și colăcării, descântece, zicători, unele producții ale copiilor) are următoarele caracteristici: inegalitatea ca dimensiune, accentele (IV) din vorbire coincid cu accentele metrice (III, 1), silabele se grupează în picioare (1) metrice inegale, binare* sau ternare*. V. cântat este catalectic* sau acatalectic*. În primul caz, când melodia o cere, v. sunt întregite, după norme tradiționale, diferit după gen (I, 3) și epocă istorică, cu „silabe de completare” (Brăiloiu): încep întotdeauna cu silabă accentuată (ceea ce are ca urmare lipsa tipului de frază* muzicală anacruzică – v. anacruză), accentele din vorbire coincid cu cele metrice, silabele se grupează câte două (ceea ce determină structura ritmică binară), sunt totdeauna izometrice (în cadrul unei piese, versurile au aceeași dimensiune); accentele metrice au aceeași durată dar de intensități variabile: pe prima silabă, pe silaba 1 și 3 (în v. hexasilabic) și pe silaba 1 și 5 (în v. octosilabic – Bartók). pe silaba 3 și 7 (Weigand) și mult mai variate în strigăturile* de joc (Comișel). În timpul cântării, v. suferă unele amplificări: silabe de completare, repetare, interjecție interioară, înlocuire cu pseudo-refrenul (v. refren) sau amputări (apocopa simplă sau dublă).

verș 1. Cântec de origine cărturărească (creat inițial de dascăli și cantori*, mai târziu de țărani, în același stil), cu tematică religioasă, executat în grup, de bărbați (sau mixt), la înmormântare. Versurile (2) octosilabice, grupate în strofe (uneori cu rime încrucișate) sunt asociate cu melodii religioase sau de influență pop. Uneori împrumută texte din literatură (Bolintineanu: „O fată tânără pe patul morții” etc.). 2. Cântec de origine semi-cultă, cu text religios („al lui Teodor”, „al lui Haralamvie”,„al lui Adam” etc.), executat, de obicei, de țăranii bătrâni, în Transilvania, Banat și sporadic în Câmpia Dunării. Cel mai vechi v. datează din sec. 17. 3. Cântec liric (ex. „v. străinătății” etc.); v. cântec (I). 4. Caiet (sau foaie volantă) pe care țăranii din Transilvania își scriu textele cântecelor.

verș, verșuri, s.n. – (reg.) Text versificat care se cântă la înmormântare; bocet. – Din magh. vers „vers, poezie”, pol. wiersz „vers” (MDA).

verș, -uri, s.n. – Text versificat care se cântă la înmormântare; bocet. – Din magh. vers, pol. wiersz (MDA).

FACIT INDIGNATIO VERSUS (lat.) indignarea făurește versuri – Iuvenal, „Satirae”, I, 79. Nemulțumirea, sentimentul de revoltă stimulează talentul poetului.

QUIDQUID TENTABAT DICERE, VERSUS ERAT (lat.) orice încearcă să spună era vers – Ovidiu, „Tristele”, IV, 10, 26: „Et quod tentabam dicere, versus erat” („Orice încercam să spun era vers”). Expresia indică talentul poetic deosebit al cuiva.