VERÍDIC, -Ă, veridici, -ce, adj. Care este (sau pare că este) conform cu adevărul; adevărat, real. ♦ Care spune adevărul. – Din fr. véridique, lat. veridicus.

VERÍDIC, -Ă, veridici, -ce, adj. Care este (sau pare că este) conform cu adevărul; adevărat, real. ♦ Care spune adevărul. – Din fr. véridique, lat. veridicus.

VERÍDIC, -Ă, veridici, -e, adj. Care este conform cu adevărul; care înfățișează realitatea; adevărat, real. Să-ți povestesc o mică întîmplare absolut veridică. CARAGIALE, O. VII 295. ◊ (Adverbial) Manolachi spune veridic lucruri pe care le-a văzut cu ochii săi. IORGA, L. II 102.

verídic adj. m., pl. verídici; f. verídică, pl. verídice

verídic adj. m., pl. verídici; f. sg. verídică, pl. verídice

VERÍDIC adj. v. adevărat.

Veridic ≠ neveridic

VERÍDIC, -Ă adj. Conform cu adevărul, cu reprezentarea și cu viziunea comună a realității; adevărat; real. [Cf. lat. veridicus, fr. véridique].

VERÍDIC, -Ă adj. adevărat; real. (< fr. véridique, lat. veridicus)

VERÍDIC ~că (~ci, ~ce) Care este în concordanță cu adevărul; conform adevărului; autentic; veritabil. Mărturie ~că. /<fr. veridique, lat. veridicus

veridic a. 1. care spune obișnuit adevărul: om veridic; 2. conform adevărului: mărturie veridică.

*verídic, -ă adj. (lat. veridicus, d. verus, adevărat, și ducere, a zice). Care spune din obișnuință adevăru: om veridic. Conform adevăruluĭ: mărturie veridică. Adv. În mod veridic.

VERIDIC adj. adevărat, aievea, autentic, cert, nescornit, netăgăduit, pozitiv, real, sigur, veritabil. (Un lucru ~.)