veric definitie

8 definiții pentru veric

VERÍC, verici, s. m. (Pop. și fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ic.
VERÍC, verici, s. m. (Pop. și fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ic.
VERÍC, verici, s. m. (Mai ales la vocativ) Diminutiv al lui văr. Eu sînt de părere, vericilor... să o luăm mai bine din loc, care pe unde poate. PAS, L. I 18. Crezi tu, măi vericule, că nu m-a usturat la ficați? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 243. Se întoarse, cînd ce să vezi? Unde venea, măre vericule, asupra lui năbădăioasa de scorpie. ISPIRESCU, L. 138.
veríc (pop., fam.) s. m., pl. veríci
veríc s. m., pl. veríci
VERÍC s. v. văr, verișor.
veríc, -ă s. (dim. d. văr). Vest. Epitet prietenos cuĭ-va.
veric s. v. VĂR. VERIȘOR.

veric dex

Intrare: veric
veric substantiv masculin admite vocativul