Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

8 defini╚Ťii pentru veric

VER├ŹC, verici, s. m. (Pop. ╚Öi fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui v─âr. ÔÇô V─âr + suf. -ic.
VER├ŹC, verici, s. m. (Pop. ╚Öi fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui v─âr. ÔÇô V─âr + suf. -ic.
VER├ŹC, verici, s. m. (Mai ales la vocativ) Diminutiv al lui v─âr. Eu s├«nt de p─ârere, vericilor... s─â o lu─âm mai bine din loc, care pe unde poate. PAS, L. I 18. Crezi tu, m─âi vericule, c─â nu m-a usturat la fica╚Ťi? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 243. Se ├«ntoarse, c├«nd ce s─â vezi? Unde venea, m─âre vericule, asupra lui n─âb─âd─âioasa de scorpie. ISPIRESCU, L. 138.
ver├şc (pop., fam.) s. m., pl. ver├şci
ver├şc s. m., pl. ver├şci
VER├ŹC s. v. v─âr, veri╚Öor.
ver├şc, -─â s. (dim. d. v─âr). Vest. Epitet prietenos cu─ş-va.
veric s. v. V─éR. VERI╚śOR.

Veric dex online | sinonim

Veric definitie

Intrare: veric
veric substantiv masculin admite vocativul