vergură definitie

2 intrări

16 definiții pentru vergură

VÉRGUR, -Ă, verguri, -e, adj. (Învechit) Virgin, pur, neprihănit. Nimenea nu poate să se laude că are inimă curată și vergură. La TDRG.
VÉRGURĂ, vergure, s. f. (Învechit) Fecioară. De mă poate scăpa ceva pe lume, este numai dragostea ta, vergură divină și senină. ALECSANDRI, T. 1009.
VÉRGUR, -Ă, verguri, -e, adj. (Înv.) Virgin; neprihănit. – Din vergură.
VÉRGURĂ, vergure, s. f. (Înv.) Fecioară. – Lat. *virgula (= virgo, -inis).
VÉRGUR adj. v. candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, virgin, virginal.
VÉRGURĂ s. v. fată, fecioară, virgină.
vérgură (-re), s. f. – Virgină. – Mr. virghiră. Lat. virgo, virgĭnis (Koerting 10209; Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Pușcariu 1860; Tiktin; REW 9364), dar fonetismul nu este clar. Pușcariu propune să se pornească de la un lat. *virgŭla și Capidan, Raporturile, 553, explică mr. prin alb. virgir. Tiktin se gîndește la un paralelism cu țărm(uri), care nu pare posibil, căci în acest caz nu s-ar aplica o terminație n. -uri. Înv., este dubletul lui virgin, adj. neol., de la același cuvînt lat. Der. virginal, adj., din fr. virginal; virginitate, s. f., din fr. virginité.
VERGÚRĂ ~e f. înv. Fată castă; fecioară. /<lat. virgula
vérgur, vérgură, adj. (înv.) neatins, netăiat; virgin.
vergur a. fig. neatins: 1. nelucrat: pământ vergur; 2. netăiat: pădure vergură. [Tras din vergură].
vergură f. 1. fecioară: o cunună de vergură BOL.; 2. Bot. vergură învălită, chimion negru. [Lat. *VIRGULA = VIRGO].
vérgură și vă- f., pl. ĭ (lat. *vĭrgula, îld. virgo, virginis; it. vergine, pv. verge[ne], fr. vièrge, cat. verge, sp. virgen, pv. virgem). Vechĭ. Virgină. Adj. Vérgur, -ă, virginal.
vergur adj. v. CANDID. CAST. FECIORELNIC. FECIORESC. INOCENT. NEPRIHĂNIT. NEVINOVAT. PUDIC. VIRGIN. VIRGINAL.
vergură s. v. FATĂ. FECIOARĂ. VIRGINĂ.
vérgură, vergure, s.f. – Virgină, neprihănită: „Că îngerii s-au mirat, / Cum o vergură lumească / Va pă Dumnezeu să-l nască” (Papahagi, 1925: 336). – Lat. *virgula (= virgo, virginis) „fată, nimfă, vestală” (Șăineanu, Scriban; Densusianu, Pușcariu, Tiktin, cf. DER; DLRM, MDA).
vérgură, -e, s.f. – Virgină, neprihănită. – Lat. virgo, virginis (DER).

vergură dex

Intrare: vergur
vergur adjectiv
Intrare: vergură
vergură substantiv feminin