verdețuri definitie

15 definiții pentru verdețuri

VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) Verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață.
VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață.
VERDEÁȚĂ, (3) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a frunzelor, a ierbii, a vegetației; verde1 (1) Cîmpiile poartă un covor de iarbă grasă, de o verdeață crudă îmbibată cu apă. RALEA, O. 117. Casele albe lucesc în verdeața frunzișului. BART, S. M. 47. Sus senin și jos verdeață. COȘBUC, P. I 263. Firul Sandei se ascunde în verdeața frunzelor. SLAVICI, N. I 33. ♦ Fig. Prospețime. [Poezia poporană] plină de verdeață și de putere. ODOBESCU, S. I 186. 2. (Concretizat, cu sens colectiv) Mulțime de frunze, de ierburi, de ramuri verzi; vegetație, frunziș. În față, pe un petec de verdeață, Era, de cînd țin minte, un cais Ce primăvara înflorea ca-n vis. Era în el atîta dimineață! BOTEZ, F. S. 24. Te-ai răsfățat în verdeața și în florile primăverilor, te-ai îmbătat de șoaptele pîraielor. HOGAȘ, DR. II 147. Trunchii pădurilor se ajungeau cu ramurile lor deasupra rîului și formau bolți nalte de verdeață. EMINESCU, N. 67. 3. (Mai ales la pl.) Legume, zarzavaturi (de la care se consumă în special frunzele). De-ar veni cît mai curînd primăvara – Atunci ies verdețurile. STANCU, D. 106. Aduse... puțină mîncare de verdețuri pe o farfurie. STĂNOIU, C. I. 164. După borșul polonez veneau mîncări... fierte cu verdețuri. NEGRUZZI, S. I 151. – Pl. și: (2, neobișnuit) verdețe (TEODORESCU, P. P. 212).
!verdeáța-zídurilor (plantă) s. f. art., g.-d. art. verdeții-zídurilor
verdeáță s. f., g.-d. art. verdéții; (legume, zarzavaturi) pl. verdéțuri
verdeáța-zídurilor (bot.) s. f.
verdeáță s. f., g.-d. art. verdéții; (legume, zarzavaturi) pl. verdéțuri
VERDEÁȚĂ s. 1. verde, (franțuzism) verdură. (~ ierbii.) 2. v. vegetație.
VERDÉȚURI s. pl. v. zarzavat.
VERDEÁȚĂ ~éțuri f. 1) Culoare verde. 2) Totalitate a plantelor verzi. 3) Frunzele verzi ale unor plante legumicole (ale mărarului, pătrunjelului, leușteanului etc.), folosite drept condiment. 4) la pl. Totalitate a plantelor de grădină (pătlăgele, castraveți, ceapă etc.), utilizate în alimentație; zarzavat; legume. [G.-D. verdeții] /verde + suf. ~eață
verdeață f. 1. coloare verde a ierbei, a plantelor, a frunzelor: verdeața câmpului; 2. iarba, plantele și frunzele înseși: se culcă pe verdeață; 3. pl. verdețuri, plante potagere ale căror frunze se mănâncă, ca spanacul, cicoarea, etc.
verdeáță f., pl. ețĭ (d. verde). Coloarea verde: verdele cîmpuluĭ. Ĭarbă, frunze verzĭ, copacĭ: a dormi pe verdeață, o casă ascunsă în verdeață. Legume: a cumpăra verdeață (și verdețurĭ pl. n.: fertură de verdețurĭ).
VERDEAȚĂ s. 1. verde, (franțuzism) verdură. (~ ierbii.) 2. vegetație, (rar) verziș. (Cîmpul își pierdea ~.)
VERDEȚURI s. pl. zarzavat. (Legume și ~.)
verdeață, verdețuri s. f. dolar.

verdețuri dex

Intrare: verdeață
verdeață 2 pl. -e substantiv feminin
verdeață 1 pl. -uri substantiv feminin
Intrare: verdețuri
verdețuri
Intrare: verdeața-zidurilor
verdeața-zidurilor substantiv feminin articulat (numai) singular