VERÁNDĂ, verande, s. f. Galerie exterioară (balcon sau terasă acoperită), închisă adesea cu pereți având numeroase ferestre, care alcătuiește anexa unei locuințe. – Din fr. véranda.

VERÁNDĂ, verande, s. f. Galerie exterioară (balcon sau terasă acoperită), închisă adesea cu pereți având numeroase ferestre, care alcătuiește anexa unei locuințe. – Din fr. véranda.

VERÁNDĂ, verande, s. f. Galerie exterioară, balcon sau terasă, acoperită și închisă cu pereți, cu ferestre numeroase, situată la nivelul parterului sau al etajului unei clădiri. O odaie imensă cu o verandă cu ferestre multe. CAMIL PETRESCU, T. II 537. În ușa verandei apăru un copil cu șorț alb. C. PETRESCU, Î. II 186. Veranda nepodită și plină de gropi, școala hîrbuită, curtea și totul îți făcea o impresie amară de neîngrijire și părăginire. DAN, U. 134. Ajunse bîjbîind în deschizătura verandei unde erau cîteva fotoliuri. REBREANU, R. I 227.

verándă s. f., g.-d. art. verándei; pl. veránde

verándă s. f., g.-d. art. verándei; pl. veránde

VERÁNDĂ s. v. cerdac.

VERÁNDĂ s.f. Balcon, galerie exterioară (la parterul sau la etajul unei case). ♦ Balcon închis cu geamuri. [< fr. véranda, cf. it., port. varanda < cuv. englez din India].

VERÁNDĂ s. f. galerie exterioară, balcon, terasă închisă cu geamuri. (< fr. véranda)

VERÁNDĂ ~e f. Construcție, de obicei de-a lungul unei case, acoperită și închisă, prevăzută cu mai multe geamuri. [G.-D. verandei] /<fr. véranda

verandă f. galerie ușoară pe fațada unei case.

*verándă f., pl. e (fr. véranda, d. pg. și indianu varanda). Terasă acoperită în prejuru caseĭ (portic).

VERANDĂ s. cerdac, pridvor, tindă, (prin Ban.) pornană. (Casă cu ~.)

verándă, verande, (vereandră), s.f. – (reg.) Antreu, hol; terasă închisă. – Din fr. vérande (Scriban, DEX, MDA), it. veranda (MDA); din germ. Veranda „cerdac, pridvor” (Țurcanu).

verándă, verande, (vereandră), s.f. – Antreu, hol; terasă închisă. – Din germ. Veranda „cerdac, pridvor” (Țurcanu).