*ventúză f., pl. e (fr. ventouse, d. lat. ventosa, adică „vîntoasă” [scoțîndu-ĭ aeru], subînț. cucúrbita, dovleac, tivdă). Clopoțel de sticlă orĭ un simplu păhărel al căruĭ interior se încălzește cu spirt aprins care a fost turnat pe o bucată de vată și apoĭ se aplică pe spinarea, pe pĭeptu orĭ la tîmplele unuĭ bolnav ca să i se producă o iritațiune locală cînd e congestionat, ca atuncĭ cînd e răcit ș. a. (Sînt și ventuze cu pompă). Organu cu care lipitoarea se prinde de pĭelea unuĭ animal. (Picĭoarele caracatițeĭ îs pline de ventuze). Și zbancă, zbanț, zbranț.