Venti („Vînturile”), erau reprezentate de către cei vechi drept personificări, ca și, de altfel, mai toate celelalte fenomene ale naturii. Ele fuseseră date de către Zeus în stăpînirea lui Aeolus (v. și Aeolus 2.), care le ținea închise într-o peșteră (sau, după o altă versiune, într-un burduf), de unde le dădea drumul pe rînd. Odinioară, cînd Odysseus a ajuns în insula lui Aeolus, zeul i-a dăruit vînturile și, fără voia lui, eroul le-a pus în libertate, dezlănțuind, în felul acesta, o groaznică furtună pe mare (v. Odysseus). Vînturile se numeau: Notus (lat. Auster) – vîntul de miazăzi, Boreas (lat. Aquilo) – vîntul de miazănoapte, Eurus (lat. Vulturnus) – vîntul de răsărit și Zephyrus (lat. Favonius) – vîntul de apus (v. și Boreas).