iní, in, vb. intranz. – (pop.) A veni; (dial.) a zini: „Ină, tată, ină! / Oile furatu, / În țară mânatu” (Papahagi 1925: 124). „Știu că-ar ini și mândru / Ca să-și stâmpere doru” (Papahagi 1925: 207). „Sunetul v, în unele cuvinte, în dreapta Tisei (pe Vișeu) și în jos de Sighet, nu se pronunță; ex: iță, ităl, ine, otrăiesc (viță, vițel, vine, otrăvesc); pe când în ținutul Izei și al Marei v se pronunță z; ex: ziță, zițel, zine, otrăzesc” (Țiplea 1906: 413). – Lat. venire.