VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, s. m., s. f. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană de aur, care a circulat în trecut și în Țările Române. (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik.

VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, subst. I. S. m. și f. (Adesea peior.) Persoană venită undeva din alte locuri și considerată străină în locul unde s-a stabilit. II. S. m. Veche monedă venețiană din aur, care a circulat în trecut și în țările românești. ◊ (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) și tc. venedik.

VENETÍC2, -Ă, venetici, -e, s. m. și f. (Adesea peiorativ) Persoană venită din alte locuri și considerată, străină în locul unde este stabilită. V. străin. Veneticii, cu straiele lor mîndre și cu pană argintată, nu și-au pus viața, căci n-aveau pentru ce. SADOVEANU, O. VII 150. Cea mai mare și mai gospodărească era casa lui Dănilă... venetic de pe plai. GALACTION, O. I 155. În scurtă vreme și-a întemeiat romînul o gospodărie, parc-ar fi fost de cînd lumea în satul nostru, nu un venetic. DUNĂREANU, N. 123. ◊ Fig. Ian uită-te, zicea romanița către siminoc... la veneticele aceste, cît sînt de păcătoase și ovilite! NEGRUZZI, S. I 100. ◊ (Adjectival) Al dracului venetic și ceapcîn de popă. CREANGĂ, A. 42. (Pleonastic) Curtea lui Suleiman se umpluse de străini venetici cari-și lepădase vechea credință. ODOBESCU, S. I 121. (Fig.) O slovă care a rămas, slovă venetică și hîdă! NEGRUZZI, S. I 261. ♦ Revenit de curînd din străinătate. Dar tu, Șoimcirule? – Eu sînt venetic în țara mea, doamne, și-ntăi m-aș cere să-mi văd neamurile. SADOVEANU, O. VII 17.

venetíc s. m., pl. venetíci

venetícă s. f., g.-d. art. venetícei; pl. venetíce

venetíc s. m., pl. venetíci

venetícă s. f., g.-d. art. venetícei; pl. venetíce

VENETÍC adj., s. v. venețian.

VENETÍC adj., s. 1. adj., s. v. străin. 2. s. străin, (prin Ban.) avenitură, (înv.) curbet, venitură. (Cine e acest ~?)

Venetic ≠ băștinaș

venetíc (-că), adj. – 1. (Înv.) Venețian, din Veneția. – 2. (S. m.) Ducat venețian. – 3. Străin, persoană venită din altă parte. – Mr. venetic. Mgr. βενετιϰος (Densusianu, Rom., XXXIII, 288), cf. tc. venedik, alb. venetik, sl. venedikŭ, ceh. venátky (Miklosich, Fremdw., 77). Este dubletul lui venețian, adj., din it. veneziano. – Der. veneție (var. vineție), s. f. (străinătate).

VENETÍC1 ~că (~ci, ~ce) și substantival (despre persoane) Care este venit din altă parte; considerat străin în locul unde s-a stabilit cu traiul. /<ngr. venétikos

venetic a. od. venețian (vorbind în special de monede): covorul era semănat cu galbeni venetici OD. ║ m. 1. galben de Veneția (în valoare de cinci lei vechi): sau că-i l’oiu cumpăra de trei ori cu venetici, venetici de câte cinci POP.; 2. azi, străin (în sens rău): un venetic pripășit în țara Moldovei AL. [Vechiu-rom. Venetic, Venețian («țara Moreii ce o țineau Veneticii», Neculcea) = gr. bizantin VENETIKÓS, venețian: de unde, apoi, străin (cf. litfă)].

venetíc, -ă s. (turc. Venetik, -dik, Veneția, Venedikli, Venețian, adică „străin”, d. ngr. venetikos, venețian. V. vînăt. Cp. cu liftă. L. V. Venețian. Azĭ. Iron. Străin, pripășit: Jidaniĭ îs veneticĭ. S. m. Vechĭ. Galben venețian (5 leĭ vechĭ). Adj. Galbenĭ veneticĭ. V. găgăuț, turlac; pămîntean.

venetic adj., s. v. VENEȚIAN.

VENETIC adj., s. 1. adj., s. pripășit, străin, (înv.) nemernic. (Om ~ prin acel loc.) 2. s. străin, (prin Ban.) avenitură, (înv.) curbet, venitură. (Cine e acest ~?)

venétic, -ă, venetici, -e, adj. – Persoană considerată străină în locul unde s-a stabilit: „Cel mai mic e venetic” (Lenghel, 1962: 330). – Din ngr. venétikos „venețian, adică străin” (Densusianu, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

venétic, -ă, adj. – Persoană considerată străină în locul unde s-a stabilit: „Cel mai mic e venetic” (Lenghel 1962: 330). – Din ngr. venétikos, cf. tc. venedik, alb. venetik.[1]