venerabil definitie

16 definiții pentru venerabil

VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération.[1]
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. – Din fr. vénération.[1]
VENERÁBIL, -Ă, venerabili, -e, adj. Care inspiră respect, care este vrednic de cinste, de stimă, de considerație. Mi-am auzit numele pronunțat de venerabila barbă albă de pe catedră. GALACTION, O. I 58. Caii pe cari dorise să joace «venerabila prietenă» au rămas pe drum. CAMIL PETRESCU, U. N. 177. Purta o venerabilă barbă albă pînă la brîu. BART, E. 171. Vederea venerabilă a acestui bătrîn boier, respectat de toată țara insuflă slujitorilor un sintiment de compătimire. BĂLCESCU, O. I 189. Bătrînii albi și venerabili. BOLLIAC, O. 45. ◊ (Substantivat; glumeț) Cum intru, se scoală cu respect și mă poftește pe fotei. «Venerabile»-n sus, «venerabile»-n jos. CARAGIALE, O. I 110.
venerábil adj. m., pl. venerábili; f. venerábilă, pl. venerábile
venerábil adj. m., pl. venerábili; f. sg. venerábilă, pl. venerábile
VENERÁBIL adj. v. onorabil.
Venerabil ≠ abject, detestabil
VENERÁBIL, -Ă adj. Demn de considerație, de respect, de venerație. [Cf. fr. vénérable, lat. venerabilis].
VENERÁBIL, -Ă adj. (și s.) demn de înaltă considerație, de respect, de venerație. (< fr. vénérable, lat. venerabilis)
VENERÁBIL ~ă (~i, ~e) (despre persoane) Care inspiră sentimente de venerație, de stimă. /<fr. vénérable, lat. venerabilis
Beda (Venerabilul) m. învățat teolog și istoric englez (673-735).
venerabil a. demn de venerațiune: om venerabil. ║ m. prezidentul unei loje masonice.
*venerábil, -ă adj. (lat. venerabilis). Demn de venerațiune: un bătrîn, un aer venerabil.
VENERABIL adj. cinstit, onorabil, onorat, prețuit, respectabil, respectat, stimabil, stimat, (înv.) omenit, preacinstit. (O familie ~.)
BEDA VENERABILUL (672/673-735), istoric și teolog englez. Autor a numeroase scrieri, dintre care cea mai valoroasă este „Historia Ecclesiastica Gentis Anglorum”, importantă sursă istorică a epocii.
PETRU VENERABILUL (PETRU DE MONTBOISSIER) (c. 1092-1156), călugăr francez. Abate al mănăstirii Cluny (din 1122) pe care a reformat-o. Om de vastă cultură, profund cunoscător al islamului și ebraismului („Adversus iudaeorum inveteratam buritiem”, „Liber contra sectam saracenorum”).

venerabil dex

Intrare: venerabil (adj.)
venerabil 1 adj. adjectiv
Intrare: venerabil (s.m.)
venerabil 2 s.m. substantiv masculin admite vocativul