VENDÉTĂ, vendete, s. f. Cutumă justițiară frecventă în trecut în Corsica și în sudul Italiei, potrivit căreia o stare de inimiciție provocată de o ofensă sau de un omor se extindea și asupra rudelor victimei, care își asumau obligația de a o răzbuna; p. gener. ură puternică, sete de răzbunare nestăpânită. – Din it. vendetta.