VÉNĂ, vene, s. f. 1. Vână (I 1). 2. Fig. (Livr.) Conjunctură favorabilă; șansă, noroc (la un joc de noroc). – Din fr. veine, lat. vena.

VÉNĂ, vene, s. f. 1. Vână (I 1). 2. Fig. (Livr.) Conjunctură favorabilă; șansă, noroc (la un joc de noroc). – Din fr. veine, lat. vena.

VÉNĂ1 s. f. (Franțuzism, mai ales în legătură cu jocurile de noroc) Conjunctură favorabilă; șansă, noroc. Avea să intre în venă. Numerile cu soț îi purtau noroc. C. PETRESCU, Î. II 189. Toate se reduc... pentru cartofor la o venă extraordinară. VLAHUȚĂ, la CADE.

VENĂ2, vene, s. f. Vînă.

vénă s. f., g.-d. art. vénei; pl. véne

vénă (șansă, (med.) vas sangvin) s. f., g.-d. art. vénei; pl. véne

VÉNĂ s. 1. (ANAT.) vână, (prin Mold.) sfârc. 2. (TEHN.) conductă.

VÉNĂ s. v. noroc, șansă.

VÉNĂ s.f. 1. Vas prin care sângele se întoarce spre inimă; vână. 2. (Fig.; liv.) Noroc; conjunctură favorabilă (la un joc de noroc); putere, forță spirituală. // (În forma ven-, veni-, veno-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sistemul venos”, „vână”, „venos”. [< fr. veine, lat., it. vena].

VÉNĂ s. f. 1. vas prin care sângele se întoarce spre inimă; vână. 2. (fig.) noroc; conjunctură favorabilă (la un joc de noroc); putere, forță spirituală. (< fr. veine, lat. vena)

VÉNĂ ~e f. Vas sangvin prin care sângele circulă spre inimă; vână. [G.-D. venei] /<lat. vena, fr. veine

venă s. v. NOROC. ȘANSĂ.

VENĂ s. 1. (ANAT.) vînă, (prin Mold.) sfîrc. 2. (TEHN.) conductă.